Şoferiţa care l-a „împuşcat” cu un dispozitiv cu gaz lacrimogen pe un bărbat în trafic, în zona Dorobanţi este cântăreaţă. Cel puţin aşa susţin surse apropiate anchetei.

Femeia este fostă membră a trupei TNT, formaţie care s-a lansat în anul 2002. Potrivit surselor citate, este vorba despre Alexandra-Aiana Constantin, cunoscută de fanii formaţiei TNT drept Tisha.

Reprezentanţii poliţiei au declarat că, după zeci de minute de audieri, agresoarea a fost lăsată să plece, ea nefiind reţinută, pe motiv că ancheta este în desfăşurare. Mai mult, femeia va mai fi chemată la audieri.

Alexandra-Aiana Constantin (28 de ani) avea numele de scenă Tisha, iar după abandonarea carierei muzicale a urmat Facultatea de Limbi Străine, devenind traducător-interpret autorizat de limba engleză, după cum relata, în martie, mtv.ro.

La incidentul de joi din Piaţa Dorobanţi, tânăra a folosit un spray lacrimogen care i-a provocat arsuri şi o hemoragie nazală unui şofer cu care avusese o altercaţie în trafic, după cum au precizat, pentru Mediafax, oficiali din Poliţia Capitalei.

Potrivit poliţiştilor, incidentul s-a produs după ce tânăra şi bărbatul s-au şicanat în trafic. Şoferul ar fi coborât geamul maşinii sale şi i-ar fi adresat tinerei cuvinte ofensatoare, aceasta reacţionând cu un spray lacrimogen cu două rezervoare, au mai spus sursele citate.

Substanţa pulverizată din spray i-a cauzat bărbatului o hemoragie nazală şi arsuri pe faţă, context în care soţia acestuia, aflată în maşină cu el, a fost convinsă iniţial că agresoarea a folosit un pistol, potrivit aceloraşi surse.

Tânăra a fugit de la faţa locului, fiind găsită ulterior de către poliţişti, acasă.

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au mai spus că agresoarea, audiată la Secţia 1, este cercetată pentru port ilegal de armă albă, loviri şi alte violenţe, dar şi conducere fără permis, ea neavând dreptul să se afle volan.

Trupa TNT era compusă din trei membre: Dea, Lala şi Tisha. Trupa a devenit celebră prin hit-ul „Ani de liceu”, lansată în 2002 ce era o adaptare după coloana sonora a filmului Liceenii.

Sursa: Gandul