Peste 500 de clujeni s-au adunat în centrul municipiului Cluj-Napoca, la ora 17:00, pentru a protesta din nou împotriva exploatării cu cianuri de la Roşia Montană. În câteva ore, numărul acestora a crescut de patru ori.
Evenimentul are loc la două zile după ce peste 4000 de cetăţeni au protestat paşnic la Cluj-Napoca, cerând demisia Guvernului Ponta pentru trimiterea proiectului spre aprobarea Parlamentului.
Deşi au anunţat că vor mai protesta duminică, clujenii au dorit să-şi arate prin această acţiune solidaritatea faţă de evenimentele din Capitală, unde mass-media manipulează grosolan protestele anti-Gold Corporation şi anti-partide politice.
Mihnea Blidariu, care a luat parte şi la acţiunile din Bucureşti, a declarat că acest proiect nu trebuie lăsat să treacă deoarece astfel este distrus dreptul românilor la proprietate, prin crearea precedentului de la Roşia Montană, unde statul este reprezentat în faza de exproprieri chiar de compania canadiană care urmăreşte să demareze explotările.
Printre protestatari se află şi soţia fostului premier al României, Oana Boc.
UPDATE: În faţa Prefecturii Cluj s-au aşezat pe şosea circa 2000 de clujeni, traficul fiind blocat pe direcţia de mers înspre Mănăştur. Aceştia au scandat „Toate partidele, aceeaşi mizerie”, „Hoţii”, „Vrem natură, nu cianură”, „Solidaritate”.
Apoi, manifestanţii au pornit în marş spre Primăria Cluj-Napoca, unde din nou a fost blocată circulaţia, de această dată complet, timp de mai multe minute. După acelaşi model a fost ocupată şi intersecţia din Piaţa Lucian Blaga.
Nicio televiziune nu a filmat marea de oameni nemulţumiţi de jaful plănuit la Roşia Montană. Digi24 şi TVR Cluj s-au prezentat la eveniment doar în Piaţa Unirii, când erau adunate doar câteva sute de persoane. TVR a revenit, însă doar la finalul acţiunii, împreună cu ProTV, când din nou erau câteva sute de protestatari aşezaţi în faţa Clopotului Memorandştilor.
O nouă manifestare de protest împotriva exploatării cu cianuri a aurului şi a distrugerii patrimoniului de la Roşia Montană ar putea fi organizată mâine.
5 Responses to “[VIDEO] Update. 2000 de protestatari s-au adunat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca împotriva exploatărilor cu cianuri marca Gold Corporation”
castiga ONGurile anarhiste si voi le duceti trena. nu stiti ce va asteapta
Ba, esti cretin sau GOLDist?
niste ametiti. la munca chiulangiilor, ca burse si bani de la guvern stiti sa sugeti.
Ba, sunteti cretini sau GOLDisti? Aseara s-au scandat lozinci care au indemnat la “unitate nationala”, “solidaritate” si, atentie, “nu ne vindem tara”. Eu nu spun ca nu o fi fost si unguri printre manifestanti (care au cu totul alte interese), dar de aici este un pas mare si urat sa spui ca miscarile de acum ar avea de a face cu revizionismul maghiar. Si inca ceva, s-a scandat mult “Bucuresti, nu uita, noi suntem de partea ta”. In acest mod, cel mai antinational individ este cel care sta acasa, nu se implica si carcoteste.
dupa cum pari de naiv, ai sanse sa fii nevinovat…