Joi, 17 octombrie 2013, la Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, elevii din clasa a IV-a de la Școala „Constantin Brâncuși”, însoțiți de doamna învățătoare Dana Apostoaie și de doamna Daniela Necula profesoară de religie, au fost pentru o oră mici grădinari.

Aceasta a fost una din activitățile cuprinse în parteneriatul încheiat în anul școlar 2013-2014 între cele două instituții, activități care au debutat luni, 14 octombrie, de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva, când elevii clasei a VI-a A de la Școala „Constantin Brâncuși” care au venit la biserică în ora de religie, însoțiți de doamna profesoară de religie Daniela Necula au participat la Sfțnta Liturghie, s-au rugat împreună cu credincioșii prezenți la slujbă și au rostit împreună simbolul de credință. Părintele Nicolae Buda le-a vorbit tuturor celor din biserică, dar mai ales elevilor despre această sfântă, ale cărei sfinte moaște se află la Catedrala Mitopolitană din Iași, model de curăție sufletească, cumințenie, smerenie, dărnicie pentu copii și pentru noi toți.Astăzi în calitatea lor de mici grădinari, elevii au fost îndrumați de doamna Lenuța Chiș, inginer horticol, profesor la Cercul de Horticultură de la Palatul Copiilor. După ce s-au închinat în sfântul lăcaș și au aflat lucruri interesante despre flori, în special trandafiri, ei au mers în spațiul verde din jurul bisericii, unde ca niște buni gospodari au îngrijit plantele și spațiul verde. Apoi au avut o surpriză plăcută, coborând la un ceai și prăjiturele în sala de la demisolul bisericii, fiind împreună la masă, așa cum au fost și la muncă și au fost răsplătiți cu dulciuri și cu iconițe. A fost o zi frumoasă, rodnică pentru copii, pentru că la biserică s-au întâlnit cu Hristos mai întâi în rugăciune și apoi L-au slăvit învățând să respecte tot ceea ce Dumnezeu a creat pentru noi oamenii.

Marinela Asănică, coordonator proiecte parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca.

Andreea Pâgleşan, Sursa: Radio Renasterea