Iarna se va instala după 20 noiembrie, când este posibil ca temperaturile să fie uşor pozitive ziua şi negative noaptea, a anunţat, luni, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu.

El a declarat că după această dată, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Ion Sandu a spus că până în 1 noiembrie, temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 20 de grade şi vor fi valori pozitive noaptea.

Referitor la prognoza pe următoarele trei luni, şeful ANM a precizat că în decembrie, temperaturile vor fi mai scăzute decât în medie, iar în ianuarie şi februarie vor fi normale pentru acea perioadă.

În cadrul videoconferinţei de luni cu prefecţii, ministrul de Interne, Radu Stroe, le-a transmis să pregătească un program de distribuire a materialelor antiderapante la nivel local, chiar dacă vremea este acum frumoasă

Darian Sacalis, Sursa: Radio Cluj