Statuia lui Baba Novac din Cluj a fost vandalizată prin distrugerea cuvântului ”unguri” din propoziţia care explica cine l-a omorât pe căpitanul lui Mihai Viteazul. Nu e singurul exemplu de scrijelire a istoriei românilor. Şi ”Budapesta” a dispărut de pe Arcul de Triumf din locul unde sunt înşirate victoriile Armatei Române, iar plăcuţa lui Nicolae Iorga despre Matei Corvin lipseşte de pe statuia acestuia de la Cluj.

Altfel foarte grabnici în a ridica statui criminalilor de război, liderii de opinie şi de decizie maghiari duc o luptă acerbă să ne şteargă din istorie amintirea oropsirii maghiare. Care, însă, ţine de istorie şi nu are cum să fie modificată. În schimb, ne trezim că dispar inscripţiile care fac pomenire despre felul în care maghiarii i-au tratat pe români în trecut sau chiar şi amintirea cuceririi paşnice a Budapestei de către Armata Română. Nouă nu e ruşine cu eliberarea Budapestei de către români, în 1919, pentru că nu am săvârşit nicio faptă reprobabilă, ba, mai mult, am scăpat ţara vecină de pericolul roşu pentru câteva decenii. De ce a ţinut Kelemen Hunor, pe atunci ministrul Culturii, să îndepărte denumirea Budapestei de pe Arcul de Triumf? Din acelaşi motiv pentru care autori necunoscuţi au dat jos literele cuvântului ”unguri” de pe statuia lui Baba Novac unde erau amintite condiţiile uciderii lui. Din acelaşi motiv pentru care a fost un întreg scandal ca pe statuia lui Matei Corvin, din acelaşi oraş, să nu mai fie aşezată plăcuţa cu explicaţia lui Nicolae Iorga despre regele pe care şi-l revendică maghiarii, deşi era român: “Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită”.

Dacă liderii maghiari consideră că îşi fac trecutul mai glorios scrijelindu-ne nouă istoria, se înşeală. Nu e suficientă vandalizarea pe ascuns sau pe faţă a câtorva monumente istorice pentru ca să ajungem să credem ce spunea mai deunăzi un parlamentar Fidesz, că Transilvania condusă de maghiari era ”o redută a culturii şi identităţii maghiare, un protector al independenţei şi un deschizător de drumuri în Europa în privinţa toleranţei religioase şi a autonomiei pe criterii etnice”. Toleranţa a fost întotdeauna doar a românilor şi au practicat-o şi când erau supuşi asupririi maghiare, şi când s-au eliberat de aceasta. Dar toleranţa e una, adevărul e altceva. Nu avem toleranţă şi pentru minciună, pentru deturnarea istoriei şi nu o să ajungem acum să ne închinăm la bunătatea Ungariei din trecut şi din prezent pentru simplul motiv că ea nu există!

Ceea ce există, în schimb, este intenţia programatică a liderilor maghiari de a ne suci istoria, de a-i considera eroi pe cei care au luptat împotriva noastră, de a le ridica statui celor care i-au vânat pe români şi de a uita în ce fel am fost trataţi de ”reduta culturii” maghiare. Dacă a vandaliza monumentele poporului român şi a promova persoane dubioase, dacă nu de-a dreptul criminale, din istorie, ţine de cultura maghiară, atunci ar trebui să schimbăm înţelesul culturii şi să o definim drept cult al celor care au ucis mai mult şi mai cu ură.

Aşa că fac un apel către liderii maghiari, de la noi şi de aiurea: Luaţi mâinile de pe istoria românilor şi nu ne mai jigniţi trecutul, mai ales că acesta e confirmat de prezent! Şi în loc să ne distrugeţi istoria, mai bine vă cereţi iertare pentru răul trecut şi nu îl mai repetaţi! Problema este însă că tocmai de aceea nu mai recunoaşteţi ce a fost în trecut, ca să puteţi să practicaţi acelaşi dispreţ şi acelaşi comportament la adresa românilor. Atunci, vă spunem ceea ce au spus soldaţii noştri la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz: ”Pe aici nu se trece!”

Bogdan Diaconu – Adevarul