Cu impresionantul ei patrimoniu cultural cu tot, Europa traverseaza o criza economica al carei sfarsit inca nu se arata. Nici zestrea culturala si istoria popoarelor europene nu raman scutite de asprimea crizei si transforma bijuterii ale culturii universale in gaj pentru Fondul Monetar. Am putea asadar chiar sa ne consideram fericiti ca, din patrimoniul nostru cultural, Eminescu nu este un Acropole cladit din piatra, ci din cuvinte si idei, care, dupa ce a mai trecut si tavalugul lui Patapievici peste el, ar fi fost girat finantei mondiale.

Expresia tocita de „intrare in Europa” reda un fenom politic mult mai vechi decat procesul actual de integrare a Romaniei in UE. Gratie preocuparii eminesciene cu modelul si consecintele integrarii Romaniei in structurile europene ale secolului al XIX-lea, comemorandu-i ziua sa de nastere, dam macar dovada de maturitate in dezbaterea subiectului „Europa”, chiar daca suntem codasii actualului clasament de integare.

Spre deosebire de subiectele universale din poezia sa, gazetarul Eminescu este, in privinta gandirii economice, arhitectul uitat al unui raspuns romanesc in plin asediu economic strain asupra tanarului stat roman. Oarecum firesc ca framantarile sentimentale ale acestui mult prea sensibil suflet al neamului puse in versuri sa fie probleme nerezolvabile ale omenirii, insa de neconceput este ca Romania sa revina astazi in relatie cu Europa, pe cale politica si economica, la problemele de fond de acum mai bine de un secol. In opinia lui Eminescu, pretul platit de catre tanarul stat pentru suveranitatea dobandita la Conferinta de la Berlin in 1878 a insemnat concesii economice paguboase si renuntarea la dreptul national asupra Dunarii. Replica lui Eminescu din varf de condei la asaltul marilor puteri asupra economiei nationale – similar de altfel cu destinul Romaniei din zilele noastre – este totodata si o calauza pentru a intelege mai bine interesele Europei, daca nu si o obligatie morala de a reformula in memoria sa azi un raspuns romanesc. Nascut, intre altele, din ambitia lui Bismarck si mutilat pentru cersit si conceput pentru a servi penetratiei industriale austro-ungare si germane, statul national roman a ramas cu handicapul subdezvoltarii, numit in termeni tehnici „dezvoltare naturala”.

Diferit de alti junimisti, Eminescu nu a popularizat cu insistenta cultura, filozofia sau economia germana fara a tine cont si de particularitatile romanesti in asimilarea unor modele straine de dezvoltare economica. Scoala veche germana si intregul curent de idei de formatiune germana se bazeaza pe principii evolutioniste de dezvoltare organica si respinge orice formula nationala, care ar incalca mersul natural al istoriei prin acte arbitrare, precum revolutii sau interventii ale statului in economie. Si Eminescu este adeptul acestui model al dezvoltarii societatii moderne pe cale evolutiva, dar nu fara a-i da o conotatie romaneasca. Marea popularitate a principalilor autori germani ai vechii scoli eonomice, contemporani ai lui Eminescu, precum Fridrich List, Karl Knies sau Gustav Schmoller, si orientarea lor nationalista ii fac sa fie printre autorii preferati ai ganditorului roman. In rafinarea ideilor lui List, interesul national al romanilor a stat desigur pentru Eminescu mai presus decat nationalismul german, trecand cu vederea peste malitiozitatea lui List fata de Romania. Nici ca Dunarea ar fi pentru nemti precum Nilul pentru egipteni si nici ca spatiul german se intinde de la Helgoland la gurile Dunarii nu au dat curs unei polemici din partea lui Eminescu vizand conceptul de imperialism continental german propagat de List. A-l aplica insa pe List, Eminescu recomanda pentru propasirea economiei romanesti un protectionism economic la scara mai mica, la nivelul Romaniei, tocmai pentru a asigura mestesugului autohton si agriculturii o posibilitate de dezvoltare organica si fireasca. Europa visata de List este astazi un mare spatiu economic structurat la nivel intern dupa principii de liber-schimb si diviziune a muncii, dar si protectionism fata de exterior. Ironia soartei insa este ca ceea functioneaza pe scara europeana in favoarea Germaniei este identic cu ceea ce nu rezoneaza pentru Romania pe aceeasi scara. Eminescu nu ar fi agreat nici astazi integrarea Romaniei in UE in maniera unui import brut de principii si „forme fara fond”, ci ar fi sugerat implementarea aceluiasi mecanism de piata aplicat cu succes in cadrul Europei, in favoarea centrului si in detrimentul periferiei. De ce nu ar fi valabil, in interiorul frontierelor Romaniei, sub protectia unui zid vamal pentru dezvoltarea agriculturii si industriei, ceea ce este valabil pentru List prin definirea teritoriala a unui univers european german. Eminescu ne-ar fi avertizat sa nu confundam politica mercantila a Bruxelles-ului cu liberalismul politic si orientarea culturala a Romaniei spre Occident.

Ceea ce este si astazi un pivot al economiei de succes germane in concepte teleogice de subordonare a statului sub principii canonice si propensiuni de universalitate se prezinta pe aceeasi linie de continuitate cu privatiunile austeritatii. Definirea unor obiective – fie prin pactul fiscal sau alte exigente ale Europei – duc dupa dogma Bruxelles-ului, in ultima instanta, la subdezvoltare.

A intelege mesajul lui Eminescu inseamna a ne cunoaste un interes national, articulat dupa o paradigma de succes, fiind creatori ai unui drum romanesc de propasire in Europa si mai putin un ingredient in reteta altora.

Radu Golban