Asociaţia NEAMUL ROMÂNESC îi trimite un memoriu public lui Crin Antonescu, preşedintele Senatului României,  ca să retragă proiectul legislativ, realizat în colaborare cu Institutul „Elie Wiesel”, care falsifică istoria românilor. Vă prezentăm memoriul integral:

Excelenţei Sale,
Preşedintelui Senatului României,
Domnul Crin Antonescu

Domnule Preşedinte al Senatului României

Vă rugăm să analizaţi cu toată seriozitatea Memoriul pe care-l supunem atenţiei. Nu cunoaştem faza în care se află Proiectul legislativ, iniţiat de domnia voastră împreună cu doi deputaţi liberali, ce face obiectul Memoriului.

Cu respect,
Vasilică Militaru
Preşedintele Asociaţiei NEAMUL ROMÂNESC

MEMORIU
privind Proiectul legislativ de completare a OUG 31/2002

Context

România se află într-o situaţie fără precedent din istoria postdecembristă. Se prefigurează o perioadă critică în societatea românească. Unii guvernanţi trăiesc cu teama îndreptăţită că vor fi traşi la răspundere.

Spectrul manifestărilor de stradă, la care participă români care s-au săturat de veşnicele promisiuni de bine, sperie conducătorii politici ai unor instituţii ale Statului Român. În aceste condiţii, se încearcă găsirea unor ţapi ispăşitori pentru acest dezastru ce se prefigurează. Deja au fost găsiţi vinovaţii: eco-extremiştii şi neo-legionarii. Domnul prim ministru şi unii miniştri rostesc foarte des două cuvinte extremişti şi legionari. În urma intervenţiei din Parlamentul României, Mihail Neamţu a fost catalogat de primul ministru drept micul legionar. Ministrul culturii i-a numit neo-legionari pe cei care i-au vandalizat maşina. Primul-ministru i-a numit pe manifestanţii de la Câmpeni extremişti. Afirmaţii publice!

Este un plan bine pus la punct pentru demonizarea oricărei acţiuni civice de manifestare publică. Sunt distruse din faşă primele reacţii de normalitate ale societăţii româneşti.

Regimul comunist din anii 1946-1948 a catalogat drept activitate legionară orice manifestare anticomunistă. Au arestat astfel orice român care încerca să critice noul regim comunist din România.

Există şanse ca, în următoarele luni, societatea românească să asiste la spectacolul macabru al unor înscenări regizate de adevăraţii responsabili ai dezastrului economic al Ţării.

În urma unor astfel de înscenări, va putea fi arestat orice manifestant pentru extremism şi legionarism.

Asociaţia NEAMUL ROMÂNESC vă invită din timp la meditaţie şi responsabilitate pentru ca greşelile trecutului să nu fie repetate.

De ce este nevoie de reinventarea problemei legionare? Orice român informat ştie că în România anului 2013 nu mai există nici o mişcare legionară. Să înţelegem bine că românii nu sunt extremişti şi nici fascişti şi nici nazişti. Au dovedit-o cel puţin în ultimii 24 de ani de libertate democratică.

Conform Institutului Naţional de Statistică la recensământul din 2011, cetăţenii români – etnici evrei sunt sub numărul de 20.000, reprezentând grupuri etnice importante din România. România anului 2013 nu mai poate fi antisemită în condiţiile în care soarta a peste 2 milioane de români este asemănătoare evreilor din perioada interbelică: împânziţi prin Europa pentru a munci şi supravieţui.

Subliniem că România nu trebuie să trăiască spectrul anarhiei, indiferent de nivelul dezastrului la care s-ar ajunge. Instituţiile Statului Român trebuie să funcţioneze. Dar nu mai pot funcţiona ca până acum.

De aceea este nevoie de altceva. Vă rugăm, dragi politicieni români şi funcţionari din cadrul instituţiilor Statului: analizaţi-vă, reformaţi-vă, reinventaţi-vă, cereţi consultanţă din afară. Faceţi orice, dar nu ceea ce aţi făcut în ultimii 24 de ani.

Şi mai ales, nu mai daţi legi în regim de urgenţă! Avem Parlament – organ legislativ de 24 de ani.

Acest Memoriu a fost redactat ca urmare a iniţierii unui Proiect legislativ în regim de urgenţă de către domnul Crin Antonescu, Preşedintele Senatului României şi totodată preşedintele Partidului Naţional Liberal, împreună cu doi colegi deputaţi de-ai domniei sale.
Ce este atât de urgent în România???

Se pare că urgentă este modificarea art.2 , alin.a:
a) prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile comerciale, precum şi orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerinţele prevăzute la prezenta literă.

Proiectul legislativ vizează o completare a OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Oficial, în România, nici o instituţie a Statului nu a dorit să analizeze şi să emită un document profesionist de analiză a fenomenului evreiesc din perioada interbelică. Există câteva condamnări politicianiste formale ale dramei şi crimelor antievreieşti de pe teritoriul României, care se înscriu în ceeea ce este cunoscut ca Holocaustul evreiesc. Totdeauna singurii vinovaţi au fost declaraţi legionarii.

Nici un politician român nu a vrut să afirme adevărul istoric că funcţionari şi membri din instituţii ale Statului Român au participat la crime, masacre şi au determinat moartea a cel puţin 150.000 de evrei.
Este timpul ca în societatea românească să se rostească acest adevăr. Altfel, se va emite o lege care nu va rezolva esenţa problemei.

Expunere de motive

În Expunerea de motive a celor trei parlamentari liberali se omit două aspecte importante:

1. Jurisprudenţa românească este incoerentă în această cauză. Prin Decizia nr.745/12.07.1995 Curtea de Apel Suceava a stabilit că mişcarea legionară nu a avut caracter fascist. Rahila Gudinov a invocat documentele prezentate în Procesul de la Nűrnberg, care a exclus mişcarea legionară. Nu s-a dovedit că reclamanta a desfăşurat o activitate cu caracter fascist, iar faptul că a făcut parte din Mişcarea Legionară nu constituie o probă în acest sens, se arăta în Decizie.
Decizia ÎCCJ nr. 1709/ 9 martie 2012 se referă la un proces civil de despăgubire a unui român pentru perioada de detenţie 1959-1964. Afirmaţia invocată de parlamentarii liberali face parte din motivarea instanţei şi nu este o decizie de condamnare a mişcării legionare.

2. Este cunoscut că la procesul de la Nűrnberg, mişcarea legionară nu a fost trecută pe lista mişcărilor naţionaliste din Europa condamnate de fascism, nazism şi colaboraţionism de către Tribunalul Internaţional.

Având în vedere că schimbările propuse de proiectul legislativ aduc sancţiuni penale grave, vă rugăm să luaţi act de următoarele:

A. Definirea exactă a Holocaustului din România şi nominalizarea persoanelor vinovate de crimele împotriva evreilor.
Perioada 1940-1944 conţine două conduceri distincte ale Statului Român:
1. septembrie 1940-ianuarie 1941 este perioada de guvernare a Statului Naţional Legionar sub conducerea lui Ion Antonescu şi cu acordul regelui Mihai I, suveranul României. În această perioadă au fost ucişi 120 evrei.
2. Februarie 1941-august 1944 perioada de dictatură a generalului Ion Antonescu, având ca suveran al României acelaşi rege Mihai I. În această perioadă au fost ucişi peste 150.000 de evrei.

B. Nominalizarea persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Definirea infracţiunilor contra păcii şi omenirii, cu detalierea acţiunilor ce intră la această acuză.

C. Este nedreaptă condamnarea in integrum a mişcării legionare din România, fără o minimă analiză a activităţii acesteia. Este vorba de mai multe etape istorice distincte

1. Iunie 1927- noiembrie 1938 – perioada activităţii sub conducerea lui Corneliu Zelea Codreanu, întemeietorul mişcării Legiunii. În această perioadă nici unul din partidele care au activat sub egida mişcării Legiunii nu au ajuns la guvernarea Statului Român. Nu s-au înregistrat crime în masă iniţiate de legionari. La 29/30 noiembrie 1938, fiind în detenţie, C.Z.Codreanu a fost asasinat de funcţionari ai Statului Român.

2. Noiembrie 1938 – septembrie 1940 – perioada de clandestinitate, în care peste 300 de legionari au fost asasinaţi şi câteva mii au fost deţinuţi în arest. În această perioadă regele Carol al II lea instaurase regimul de dictatură regală.
3. Septembrie 1940- ianuarie 1941 regimul Statului Naţional Legionar instaurat în urma crizei produse de abdicarea regelui Carol al II lea. Mişcarea Legionară a fost condusă de Horia Sima. Pe timpul guvernării SNL au fost ucişi: 120 evrei, cei 56 de deţinuţi români (foşti membri din guvernele de dictatură regală) de la Jilava, profesorul Nicolae Iorga şi ţărănistul Virgil Madgearu.

4. După rebeliunea legionară, din ianuarie 1941, au fost arestaţi şi condamnaţi peste 8000 de legionari. Câteva mii au fugit din ţară. După ianuarie 1941 nu mai putem vorbi despre culpabilizarea legionarilor pentru crimele şi masacrele săvârşite asupra evreilor de către funcţionari ai Statului Român antonescian. Responsabilitatea decimării în masă a peste 150.000 de evrei – adevăratul Holocaust evreiesc din România – s-a produs sub guvernarea tandemului Ion Antonescu – regele Mihai I, în care regele Mihai I era şeful Statului. Totodată legea privind românizarea, care a condus la măsuri legale drastice împotriva evreilor, a fost emisă în 28 martie 1941, după arestarea legionarilor eliminaţi de la guvernare,

D. În România interbelică au funcţionat şi guvernat partide cu caracter fascist şi cu acţiuni antisemite extremiste:

1. L.A.N.C. – Liga Apărării Naţional Creştine a profesorului AC Cuza. Cuza alături de profesorul Nicolae Iorga sunt recunoscuţi ca ideologii şi promotorii antisemitismului din România. Guvernul Goga – Cuza, sub dictatura lui Carol al II lea, a emis un pachet de legi privind măsuri împotriva evreilor. LANC a folosit însemne fasciste.

2. F.R.N. – Frontul Renaşterii Naţionale a fost un partid fascist iniţiat, condus şi impus ca partid de dictatură de către regele Carol al II lea, care dorea copierea regimului fascist al Germaniei de sub conducerea lui Hitler.
3. Guvernul Gigurtu iulie 1944-septembrie 1944 a emis o legislaţie rasială conform afirmaţiilor lui W. Filderman.

E. Au avut întâlniri şi negocieri cu Hitler: regele Carol al II lea, generalul Ion Antonescu şi liderul Partidului Naţional Liberal Gheorghe Brătianu.
Nici unul dintre liderii legionari nu a avut întrevederi şi nu a negociat cu Hitler, conducătorul Germaniei fasciste.

Propuneri de completare a legii

Pe lângă modificările propuse de senatorii şi deputaţii liberali propunem:

1. Definirea Holocaustului evreiesc din România cu precizarea numărului de evrei omorâţi, perioada istorică a masacrării sau exterminării lor. Perioada SNL – 120 evrei morţi. Perioada guvernării Atonescu – regele Mihai I peste 150.000 evrei morţi în progromul de la Iaşi, masacrul de la Odessa, lagărele de concentrare ale evreilor de la Vapniarka şi Moghilău. Datele se regăsesc în Procesul de condamnare a lui Ion Antonescu şi depoziţia ca martor şi documentele emise de Willy Filderman, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

2. Nominalizarea persoanelor vinovate de crime împotriva umanităţii începând cu Ion Antonescu, Regele Mihai I şi continuând cu toţi miniştrii şi generalii participanţi la desfăşurarea deportărilor şi masacrelor antievreieşti din România.

3. Precizarea perioadei istorice de vinovăţie a Partidului Mişcarea Legionară aflat la conducerea Statului Român şi nominalizarea legionarilor vinovaţi de crime împotriva umanităţii.

Consecinţe grave ale legiferării Proiectului legislativ în actuala formă

Fără precizările de rigoare, această Lege va putea fi aplicată şi în următoarele cazuri:

– posibilitatea condamnării tuturor liberalilor pentru acţiunile criminale de exterminare a ţăranilor români iniţiate şi executate de guvernul liberal condus de prim ministrul D.A. Sturdza şi funcţionari liberali în timpul răscoalelor ţărăneşti din anul 1907. Atunci guvernul Partidului Naţional Liberal a ordonat masacrarea şi uciderea a peste 10.000 de ţărani români.

– posibilitatea condamnării tuturor membrilor Partidului Comunist pentru crime împotriva umanităţii, deci a tuturor activiştilor de sorginte comunistă pentru atrocităţile, crimele, legile antiromâneşti, exproprierile, exterminarea în masă a românilor şi participarea la dezastrul ţării din perioada 1945-1964. Arhivele Partidului Comunist Român ne pot indica listele nominale ale comuniştilor români până în decembrie 1989.

Consideraţii privind discriminarea religioasă

Este cunoscută pocăinţa, asceza şi jertfa unor deţinuţi din temniţele comuniste româneşti. Credinţa românească creştin-ortodoxă promite iertarea tuturor celor care îşi recunosc păcatele şi se pocăiesc.

În această formă Proiectul legislativ, prin condamnarea tuturor legionarilor, opreşte definitiv recunoaşterea jertfei şi cinstirea creştină a unor deţinuţi români din temniţele comuniste româneşti asasinaţi şi masacraţi de autorităţile Statului Român comunist.
Dacă acest proiect legislativ va fi legiferat şi promulgat în actuala formă, funcţionari ai Statului Român se fac responsabili de pedepsirea tuturor românilor care vor cinsti memoria (vor comemora) numele unor români ucişi în temniţele comuniste. Există posibilitatea ca după organizarea unor astfel de pomeniri, făcute desigur într-o biserică sau cimitir, deci în spaţiul public, credincioşii să fie arestaţi şi condamnaţi. Caz flagrant de anti creştinism şi discriminare religioasă.

Rugăm politicienii români: Lăsaţi românii să pomenească şi să-şi plângă morţii!

Preşedintele Asociaţiei NEAMUL ROMÂNESC
Vasilică Militaru