Patru pui de bizoni americani născuţi la o fermă din Transilvania vor ajunge în Nordul Austriei, unde se află cea mai mare turmă de bizoni din Europa.

Și asta după ce un crescător de bizoni americani din comuna sibiană Marpod îi va exporta în această săptămână

Prețul unui mascul bizon de montă pleacă de la 4.000 de euro, la trei ani de zile, şi poate ajunge la 15.000-20.000 de euro. O femelă are un preţ de la 2.000 de euro.

Carnea de bizon este printre cele mai scumpe, un singur kilogram de muşchiuleţ de bizon poate ajunge la 80 de euro, în ţări precum Germania şi Franţa, unde sunt cei mai mari amatori de astfel de vânat.

Turma din Austria aparține unuia dintre cei mai bogați oameni din Europa.

Victor Dimitriu, proprietarul bizonilor americani crescuți în Transilvania, a declarat că este prima dată când vinde aceste animale din România. Dimitriu deţine una dintre cele două ferme de bizoni americani din Transilvania.

Dacă de la ferma din comuna sibiană Marpod se face deja export de bizoni americani, născuţi în România, de la ferma asemănătoare din judeţul Cluj nu s-a reuşit încă exportul, potrivit crescătorului sibian.

Victor Dumitru a preferat să-şi mute afacerea cu bizoni din Germania în România datorită calităţii păşunilor.

Dacă în Germania, spune acesta, păşunile sunt tratate chimic, la noi, mai ales pe Valea Hârtibaciului, în comuna Marpod, judeţul Sibiu, păşunile sunt neatinse de produse chimice, fiind pline nu doar de iarbă, dar şi de flori.

„Am avut o fermă, lângă Munchen, în Bavaria. Sunt român, din Sibiu, acasă e întotdeauna cel mai bine. Problema este că în străinătate, totul este suprapopulat. Dacă vrei să urci pe cel mai înalt vârf din Alpi, ai şosea. La noi e mai sălbatic, de aceea e mai frumos. În cazul nostru, da, facem pionierat. Am vrut în America să cumpărăm un ren. În Germania sau Austria nu mai găseşti păşune care nu a fost fertilizată cu azot sau cu chimicale. În Germania, unde e păşune, e doar iarbă, nu există flori, scaieţi, nimic. Aici, locul acesta, a fost un păşunat de care nu s-a atins nimeni, plin de râpe, nu i-a trebuit nimănui pentru agricultură, aşa am reuşit să-l concesionăm”, explică Victor Dimitriu, citat de money.ro.