Studenții A.S.C.O.R. îl vor avea ca invitat săptămâna aceasta pe biofizicianul Virgiliu Gheorghe. Acesta va susține o conferință despre identitatea de gen, intitulată „Când bărbații nu mai sunt bărbați și femeile femei…”. Conferința va avea loc în sala C5 a Cantinei Studenților din Campusul Studențesc Hașdeu, vineri, 1 noiembrie de la ora 18.

Virgiliu Gheorghe este doctor în bioetică al Universității Aristotel din Tesalonic. Este autor al unor volume de știință și coordonator al secțiunii științifice al revistei ”Familia Ortodoxă”. Între volumele sale de știință se numără: ”Efectele televiziunii asupra minții umane”, ”Efectele micului ecran asupra minții copilului” și altele.

”Întâlnirea de săptămâna aceasta încearcă să contureze o imagine reală și fondată asupra direcției în care se îndreaptă societatea actuală, fie că este vorba de familie sau individ, influența mass-media are un impact general și are obiective bine țintite, chiar dacă nu și definite, efectul acesteia se resimte global asupra întregii societăți. Virgil Gheorghe este unul din puținii oameni de știință care are curajul să pătrundă în adâncul acestor subiecte și nu rămâne doar la nivelul conștientizării ci propune și soluții, sau mai bine zis unica soluție, care este Biserica”, a declarat Bogdan Dincă, președinte A.S.C.O.R Cluj.

Alexandra Andereș, Sursa: Radio Renasterea