Nevoia băncilor de a indentifica surse noi de venituri după prăbuşirea vânzărilor de credite din anii de criză a creat spaţiu pentru apariţia unor comisioane greu de justificat, precum taxarea încasărilor în cont din ordine de plată, o operaţiune care nu are practic niciun cost pentru bancă.

Sumele încasate din ordine de plată intrabancare (emise de titularii unor conturi deschise la aceeaşi bancă) sunt taxate cu până la 8 lei în funcţie de valoarea transferului, în timp ce pentru încasări dintr-un cont deschis la o altă bancă comisionul poate ajunge şi la 22 de lei în cazul sumelor mari (adică peste 50.000 de lei), potrivit datelor afişate de bănci pe site-urile proprii.

„Să percepi comision la încasarea banilor în cont este o practică abuzivă. E ca şi cum ai penaliza clientul pentru că îţi aduce bani la bancă. Din păcate, tendinţa este ca şi băncile care nu percep astfel de comisioane să le introducă“, afir­mă Alin Iacob, redactor-şef al portalului financiar Conso.ro şi membru în mai multe grupuri de experţi pe probeleme de protecţia con­sumatorilor care func­ţio­nează pe lângă UE.

Dacă bancherii au justificat în ultimii ani majorarea comisioanelor pentru operaţiuni cu numerar la ghişeu prin nevoia de a acoperi costurile de operare a reţelei, în cazul comisioanelor percepute pentru încasarea de bani în cont, în urma unui virament bancar, explicaţiile sunt aproape imposibil de găsit.

Băncile nu au niciun cost direct cu operaţiunile de încasare în cont, inclusiv cele interbancare. Trans­fond, operatorul sistemului naţional de plăţi, nu percepe băncilor acceptatoare comisioane pentru transferurile în lei, doar emitenţii fiind taxaţi cu 0,51 lei în cazul plăţilor de valoare mică (sub 50.000 de lei) şi 6 lei pentru plăţile de valoare mare (peste 50.000 de lei).

Totuşi, încasările prin viramente interbancare de valoare mi­că sunt taxate cu 1 până la 3,5 lei în funcţie de bancă, în timp ce pentru plăţile mari beneficiarii achită un comision care merge de la 1 leu la 22,5 lei.

BCR, cea mai mare bancă locală după active, cu peste 3 milioane de clienţi, afişează un comision intrabancar de 0,5 lei, în timp ce încasările interbancare sunt taxate cu 1-10 lei în funcţie de sumă. La BRD, comisionul intrabancar este 2 lei, iar cel interbancar variază între 3 şi 7 lei. Raiffeisen nu percepe comision pentru încasări intrabancare, dar taxează cu 3-10 lei încasările în cont prin viramente interbancare.

Ziarul Financiar