Deşi slăbirile spectaculoase ar putea fi privite exclusiv drept victorii de necontestat împotriva kilogramelor în plus, cercetătorii de la clinica Mayo trag un semnal de alarmă în privinţa riscurilor la care se supun tinerii care suferă de obezitate pe parcursul procesului de scădere ponderală şi după încheierea acestuia.

Într-un studiu citat de publicaţia Pediatrics, medicii americani menţionează tulburările alimentare drept posibile consecinţe ale eliminării excesului ponderal, pentru că slăbirea este văzută exclusiv drept un lucru pozitiv, iar părinţii nu sunt întotdeauna conştienţi că tinerii cad în cealaltă extremă.

Astfel, statisticile spun că cele mai multe cazuri de tulburări alimentare se înregistrează în rândul celor care au indicele de masă corporală peste 85. Tot aceste persoane sunt dispuse să recurgă la metode drastice de slăbire precum consumul în exces al pilulelor destinate slăbirii, al laxativelor, inducerea vomei şi respectarea unor perioade lungi de post.

În aceste condiţii, medicii de la clinica Mayo îi sfătuiesc pe părinţi să identifice aceste obiceiuri şi să meargă cu copiii la specialist înaintea instalării dezechilibrelor grave.

NapocaNews