Actriţa Silvia Ghelan de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca va primi miercuri, 30 octombrie, Decoraţia Regală ‘Nihil Sine Deo’. Distincţia îi va fi înmânată de principele Radu şi principele Nicolae, care se vor afla la Cluj .

Silvia Ghelan s-a născut în aceeaşi zi cu Regele Mihai I, pe 25 octombrie, însă cu trei ani mai târziu, în 1924. Ea a absolvit la Cluj Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică. Ulterior, în octombrie 1948, a devenit actriţă a Teatrului Naţional din Cluj, instituţie pe care a şi condus-o o perioadă .

În lunga sa carieră a interpretat roluri precum Doamna Clara din ‘Vlaicu Vodă’ de Al. Davila, Veta din ‘O noapte furtunoasă’ de I.L Caragiale, sau Olga din ‘Trei surori’ de‚ Cehov.

NapocaNews