Procurorii unguri l-au trimis în judecată pe Bela Biszku, fostul ministru de Interne, pentru crime de război comise în timpul revoluţiei anticomuniste din 1956, înăbuşite de tancurile Armatei Roşii. Fostul demnitar, în vârstă de 91 de ani, este acuzat de procurori că a fost implicat în reprimarea manifestanţilor.

Bela Biszku a făcut parte din Comitetul Central al Partidului Comunist, care a decis în octombrie 1956 să creeze o miliţie înarmată. Procurorii unguri spun că membrii acestor miliţii comuniste au deschis focul asupara demonstranţilor, 49 de persoane fiind împuşcate.

Biszku a fost pus oficial sub acuzare în 2012, pentru crime de război, în cazul uciderii acelor civili care demonstrau împotriva regimului comunist de la Budapesta, în 1956, scrie Gândul. Biszku a fost acuzat că a coordonat atacurile armate asupra demonstranţilor.

Acesta însă a negat mereu faptul că regimul comunist pe care îl reprezenta la vremea respectivă a greşit cu ceva, el apărând şi într-un documentar care a făcut valuri în Ungaria.

Procurorul şef Tibor Ibolya a declarat că acţiunile lui Biszku se circumscriu infracţiunilor privind crimele de război sancţionate de Convenţia de la Geneva. Pedeapsa maximă pentru aceste fapte este închisoarea pe viaţă. Procesul fostului ministru urmează să înceapă în trei luni.

Acţiunea în instanţă este posibilă în baza unei legi din 2011, iniţiată de partidul conservator Fidesz, al premierului Viktor Orban, care permite punerea sub acuzare pentru crimele comise sub dictatura comunistă.

Revoluţia ungară din 1956, împotriva guvernului susţinut de URSS, a fost înăbuşită de intervenţia Armatei Roşii. Revolta a început în ziua de 23 octombrie. Studenții au declanșat iniţial o demonstrație pașnică, care s-a transformat în revoluție violentă, sfârșită printr-un masacru comis de trupele sovietice în 10 – 11 noiembrie 1956. Pierderile de vieți s-au estimat la circa 5.500 de unguri civili şi revoluţionari (inclusiv aproximativ 13.000 de răniţi) și peste 700 de soldați sovietici (inclusiv 1.250 de răniţi). Alți aproximativ 200.000 de locuitori au părăsit Ungaria, refugiindu-se în Occident.

Sursa: FrontPress.ro