În cazul în care turcii câştigă la limită în faţa Olandei, elevii lui Piţurcă au nevoie de o victorie la cinci goluri diferenţă cu Estonia

Finalul preliminariilor pentru Mondialul din 2014 este încărcat de suspiciuni. Jucătorii naţionalei lui Piţurcă iau serios în calcul ca estonii să fie motivaţi financiar de la Istanbul, în timp ce turcii se tem de influenţa românilor şi cer, prin toate mijloacele posibile, ca FIFA să fie atentă la meciul România – Estonia.

Gică Hagi, în schimb, nu crede în scenariile apărute în ultima perioadă şi spune răspicat: „Sunt doar balcanisme!“. ProSport prezintă toate discuţiile apărute înaintea ultimei etape din grupa D de calificare pentru CM 2014.
Excluşi din Europa pentru blaturi

„Turcii sunt în stare de orice acum, pe final! Nu e exclus ca estonii să tragă pentru ei în meciul de la Bucureşti“, sunt de părere mai mulţi tricolori. Temerea fotbaliştilor români a fost făcută publică de Gigel Bucur, care, în interviul acordat ProSport, afirmă că nu exclude această variantă. Implicaţi recent într-un uriaş scandal de corupţie la nivel de cluburi, în urma căruia Fenerbahce şi Beşiktaş au fost excluse din competiţiile europene, turcii nu ar fi la primul act de acest gen nici la nivelul echipei naţionale. În 2007, Gonullu Dogan, un cetăţean turc născut la Medgidia, a afirmat că a încercat să mituiască arbitrul meciului Turcia – Elveţia din 1994. „Centralul“ partidei era, culmea, un român, Ion Crăciunescu, cel care a negat vehement întâmplarea. Giani Kiriţă, cel care a jucat opt ani în Turcia, nu crede că se pune problema ca ocupanta locului de baraj să fie decisă în culise: „Aşa se întâmplă când depinzi de rezultatele altor echipe, apar tot felul de scenarii. Că ăia îţi motivează adversarii, că nu ştiu cine o lasă mai moale. Eu nu cred în lucrurile astea! Din ce-am vorbit cu prietenii mei turci, ei sunt concentraţi să bată Olanda. Şi sunt siguri că vor învinge!“.

„Ar fi ieşit din comun să dea cinci goluri!“
Ca un răspuns la suspiciunile românilor, turcii susţin că există pericolul ca partida de azi, de pe Naţional Arena, să fie aranjată pentru a facilita o victorie cu 5-0 a tricolorilor. Acesta ar fi scorul care ar asigura calificarea României la baraj, în cazul în care Turcia reuşeşte să învingă Olanda la limită: „Atenţie la meciul de la Bucureşti! O victorie a României cu 5-0, chiar şi pe teren propriu, ar fi ceva ieşit din comun!“, este afirmaţia surprinzătoare făcută de Fatih Terim în urmă cu câteva zile. Selecţionerul de la Istanbul a omis însă faptul că balticii au mai primit cinci goluri în aceste preliminarii, în meciul cu Ungaria (5-1) din septembrie. „Vouă nu vi se pare o diferenţă prea mare? Nu îi acuz de vreun lucru necurat, dar e ciudat! E greu să baţi şi Andorra cu 5-1!“, spunea Victor Piţurcă după acel meci.

„Kuyt şi Sneijder joacă la ei!“
Un alt scenariu apărut în zilele premergătoare ultimei etape din preliminariile CM 2014 este legat de atitudinea pe care o vor avea jucătorii olandezi în meciul de la Istanbul. Fanii tricolorilor se tem că olandezii nu vor reuşi să se ridice la nivelul arăta în partida cu Ungaria (8-1), mai ales că doi dintre fotbaliştii importanţi ai „portocalei“ joacă în campionatul Turciei. „Pe valoare, olandezii nu iau niciodată bătaie la Istanbul! Dar turcii, în această situaţie, sunt în stare să rişte orice şi oricât. Sneijder şi Kuyt joacă în Turcia, au contracte acolo…“, crede şi Dumitru Dragomir, preşedintele LPF.

România ajunge în baraj astfel:

1. Dacă Turcia învinge, românii trebuie să câştige cu Estonia la patru goluri mai mult decât diferenţa de la Istanbul. Dacă turcii bat cu 1-0, scorul la Bucureşti trebuie să fie 5-0.

2. Dacă Turcia – Olanda este egal, tricolorii trebuie să câştige la orice diferenţă.

3. Dacă Tucia pierde cu Olanda, atunci ne este de ajuns şi un egal cu Estonia, însă ar putea intra în cărţi şi Ungaria. Maghiarii ar trebui să câştige la o diferenţă de şase goluri cu Andorra

Under 19
decisiv pentru calificare
Naţionala de juniori Under 19 a României joacă astăzi în Polonia meciul decisiv pentru calificarea în Turul de elită al Euro 2014. Tricolorii antrenaţi de Ştefan Iovan vor întâlni, de la ora 15:00, în cadrul grupei a 2-a preliminare, selecţionata ţării gazdă. Partida va avea loc în localitatea Grudziadz. După primele două meciuri, România ocupă primul loc în grupă, la egalitate cu Armenia (4 puncte, golaveraj +1). Tricolorii au nevoie de cel puţin un egal pentru a-şi asigura prezenţa în faza următoare.

Under 21
pentru palmares
Naţionala de tineret joacă azi în deplasare, de la ora 17:00, contra Irlandei, în cel de-al patrulea meci din grupa a 6-a preliminară pentru Euro 2015. După trei meciuri, tricolorii antrenaţi de Bogdan Stelea ocupă locul 4 în grupă, cu 2 puncte. Săptămâna trecută, România a remizat, 0-0, cu Irlanda, la Piatra Neamţ.

Astea sunt balcanisme. Cred că vorbim prea mult de meciul de la Istanbul
Gică Hagi, fost jucător Galatasaray

Eu nu am auzit niciodată de aranjamente la echipele naţionale. Iar în ceea ce îl priveşte pe Terim, este suficient de abil încât să pună presiunea în altă parte decât la echipa sa
Gică Popescu, fost jucător Galatasaray

Trebuie să marcăm cât de repede putem cu Estonia şi apoi să fim cu o ureche atenţi la ce se întâmplă la Istanbul. Să ne iasă din cap gândurile legate de aranjamente
Giani Kiriţă, fost jucător Bursaspor

Sursa: Pro Sport