Investiţiile au fost sacrificate din nou ca să fie respectată ţinta de deficit promisă FMI. „Cota unică e depăşită, e o formă primitivă de politică fiscală“

Şi ce dacă ar creşte cota unică? Sunt mai multe argumente pro majorare decât contra. La câte îndură economia şi plătitorii de taxe nici nu s-ar simţi
Brânduşa Fecioru, TotalSoft: Companiile îşi fac datoria, îşi plătesc taxele şi impozitele, dar statul ce ne dă în schimb?

Luna septembrie a desăvârşit tabloul unei execuţii bugetare axate pe livrarea obligaţiilor electorale ale alianţei USL, în dispreţul nevoii disperate de investiţii a economiei reale: sumele cheltuite pe salarii au urcat cu peste 11%, în timp ce cheltuielile de capital au scăzut cu 23% faţă de aceeaşi lună din 2012.

A fost nevoie să treacă nouă luni pentru ca premierul Victor Ponta să se îngrijoreze că bugetul nu strânge destui bani, în condiţiile în care nerealizarea de venituri de 6 miliarde de lei ridiculizează exerciţiul de programare făcut de „Ministerul Bugetului“.

Bugetul construit de ministrul PSD Liviu Voinea şi care ar fi trebuit executat de colegul liberal Daniel Chiţoiu poartă binecuvântarea FMI şi a Comisiei Europene, dar până acum n-a venit niciun semnal de alarmă de la creditori. Cifrele pe nouă luni care arată scăderea cu 11% a cheltuielilor pentru investiţii, în timp ce cheltuielile de personal au sărit cu 15%, iar cele cu bunuri şi servicii s-au majorat cu 12%, aruncă în aer povestea de succes a consolidării fiscale din România cu care se laudă finanţatorii externi: bugetul nu este executat în interesul economiei şi al plătitorilor de taxe, ci pentru satisfacerea agendei electorale a partidelor aflate la guvernare.

Iar menţinerea deficitului în limitele trimestriale cerute de contabilii FMI s-a transformat deja într-un automatism de tăiere a investiţiilor ca unică soluţie în faţa incapacităţii de creştere a colectărilor de impozite.

Ministrul bugetului se poate lăuda că deficitul a rămas totuşi pe nouă luni la 1,3% din PIB faţă de 1,2% în aceeaşi perioadă a anului trecut, însă această „realizare“ înseamnă compromiterea creş­te­rii economice pe anul viitor prin întârzierea fără sfârşit a marilor proiecte de infrastructură.

Că guvernul nu se mai ajunge cu banii o arată şi recenta decizie bruscă de a trage 700 mil. euro dintr-un credit de 1 mld. euro de la Banca Mon­dială negociat de fostul ministru de finanţe Bogdan Drăgoi. Deşi împrumutul fusese gândit iniţial ca o centură de siguranţă suplimentară, guvernul s-a repezit să tragă banii în condiţiile în care accesul la aceştia este condiţionat în timp de îndeplinirea unor paşi concreţi de reformă, fondurile putând deveni indisponibile în cazul unor derapaje mari.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.10.2013