Teodora Enache, una dintre cele mai valoroase voci de jazz ale României, și chitaristul-virtuoz Stanley Jordan vă dau întâlnire duminică, 10 noiembrie, pentru un spectacol în care creativitatea spontană, improvizația și tehnica unică de interpretare la chitara electrică vor fi vedetele serii. Parte a proiectului Hymns For Voice & Fingers, concertul va marca revenirea lui Stanley Jordan în România după o absență de opt ani.

Evenimentul va avea loc la Filarmonica de Stat Transilvania, cu începere de la ora 19.

Artistii vor sosi la Cluj imediat dupa concertul pe care îl vor susține pe 8 noiembrie, în cadrul celei de-a 30 editie a prestigiosului festival german Ingolstadter Jazztage.

“Cu Stanley Jordan am lucrat în repetate rânduri și de fiecare dată rezultatul a fost copleșitor – un dialog în care improvizația curge natural, ritmurile sunt reinventate și îmbogățite, iar bucuria de a cânta enormă. Acest concert va avea, însă, o semnificație specială pentru noi, pentru că vom reveni în fața fanilor din România cu un proiect inedit, care sperăm că va încânta iubitorii de jazz”, a spus Teodora Enache.
Spectatorii prezenți la concert vor avea ocazia să achiziționeze, în avanpremieră, câteva exemplare ale albumului Looking In The Mirror, care va fi lansat oficial în primăvara anului 2014.

Prima colaborare în duo a Teodorei Enache cu Stanley Jordan, mijlocită de nimeni altul decât Ahmet Ertegun, fondatorul și președintele casei de discuri Atlantic Records (SUA), a avut loc în 2004, la Festivalul de Jazz din Montreal, urmată de reunirea lor pentru prima dată pe o scenă din România în cadrul Festivalului de Jazz de la Gărâna, ediția 2005. Aceste concerte, foarte apreciate de public și critici, au fost o confirmare a talentului improvizatoric al celor doi muzicieni și startul unui duo de succes.

Teodora Enache este unul dintre muzicienii români de jazz care au sedus marile scene ale lumii prin voce, talent și o creativitate spontană excepțională. Cu un rafinament vocal deosebit și o discografie impresionantă, ea a reprezentat România la cele mai prestigioase evenimente de profil din lume. Este ambasadorul muzical al jazz-ului românesc, având, de-a lungul anilor, proiecte cu nume mari ale lumii jazistice, precum Guido Manusardi, Darius Brubeck, sau Theodosii Spassov.

Stanley Jordan a început prin a studia pianul, dar a continuat, de la vârsta de 11 ani, cu chitara. S-a impus în lumea muzicală prin tehnica sa inovatoare, touch, în care folosește contrapunctic ambele mâini pe griful chitarei. Deseori, în concerte, el interpretează, simultan, la două instrumente – chitară și pian. De mai bine de 10 ani, s-a dedicat terapiei prin muzică, fiind un artist-purtător de cuvânt al Asociației Americane de Terapie Muzicală. Talentul său inegalabil i-a adus multe colaborări de succes și patru nominalizări la Premiile Grammy.

Biletele costă între 28 şi 98 lei şi pot fi cumpărate de la birourile Diesel Club (Piaţa Unirii 10) și online, în reţeaua Eventim (www.eventim.ro).

NapocaNews