Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, spune, referindu-se la proiectul de la Roşia Montană, că „ţara are nevoie de valorificarea resurselor” şi trebuie încurajate activităţile economice, precizând că folosirea de cianuri în exploatările miniere „s-a practicat şi se practică şi în alte părţi”.

„Noi trebuie să încurajăm activităţile economice. Ţara are nevoie de valorificarea resurselor. Sunt nişte probleme. Trebuie văzute, deocamdată nu există tehnologii fără cianuri, din câte ştiu eu, nu sunt specializat, dar sunt informaţiile care circulă. Deci s-a practicat, se practică şi în alte părţi, se iau măsurile cuvenite”, a declarat, joi, la Ploieşti, Ion Iliescu, referindu-se la proiectul minier de la Roşia Montană.

Despre propunerea specialiştilor de la Baia Mare privind exploatarea fără cianuri, Iliescu susţine că aceasta „e doar o propunere de laborator şi nu se ştie dacă e viabilă la scară industrială”.

Ion Iliescu a mai afirmat că problemele legate de exploatarea minieră „trebuie tratate cu răbdare, cu înţelepciune, cu specialişti, cu oameni care ştiu carte şi care se pronunţă în cunoştinţă de cauză”.

„Cu demonstraţii de stradă nu o să rezolvi problemele cianurilor în industrie”, a concluzionat preşedintele de onoare al PSD.

Mediafax