Anul acesta se împlinesc 21 de ani de la trecerea în neființă a cuplului Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, în urma unui accident rutier.

În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, în jurul orei 2.30, maşina cu care cuplul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici părăsea Bucureştiul, îndreptându-se spre Chişinău, s-a răsturnat într-o curbă, în dreptul localităţii Coşereni, la 49 km de Bucureşti, izbindu-se de copaci.
În urma accidentului rutier, şoferul maşinii şi pasagerul din dreapta acestuia au supravieţuit, dar cei doi artişti aflaţi pe bancheta din spate şi-au pierdut viaţa. Accidentul a stârnit mai multe dezbateri cu privire la cauzele reale ale producerii lui, existând suspiciuni că ar fi fost aranjat pentru a-i reduce la tăcere pe cei doi promotori ai Unirii şi ai limbii române dincolo de Prut.

Cu toate acestea, Doina și Ion Aldea-Teodorovici ocupă un loc aparte în memoria românilor, în special a celor din Republica Moldova. Soții Teodorovici au militat pentru unirea Basarabiei cu România şi pentru (re)introducerea limbii române în Basarabia; astfel, lor li se datorează, în bună măsură, faptul că românii de peste Prut învaţă astăzi în limba română şi că folosesc alfabetul latin.

Totodată, cei doi basarabeni au fost cei care l-au reintrodus pe Eminescu în cultura basarabeană, prin cântecele lor, după 1989.

InfoPrut