Compania Iulius Group, cel mai mare dez­vol­tator de centre comerciale de tip mall din Ro­mânia, controlată de omul de afaceri Iulian Dascălu, a finalizat la Cluj o investiţie de peste 2 milioane de euro pentru re­amenajarea spaţiului verde din veci­nătatea Lacului de Vest, situat în apro­pierea Iulius Mall.

Zona verde din proximi­tatea Lacului de Vest a fost amenajată cu aproximativ 10.000 mp de gazon şi peste 18.000 de arbori şi arbuşti de diferite dimensiuni. Totodată, în Iulius Parc a fost realizat un pietonal suspendat deasupra lacului, o pistă pentru ciclism şi pentru aler­gare, alei de promenadă şi spaţii de relaxare echipate cu bănci, inaugurarea parcului urmând să aibă loc miercuri, 23 octombrie.

Anterior, proprietarul Iulius Group, Iulian Dascălu, declara că mai are în plan dezvoltarea la Cluj-Napoca a unui proiect în valoare de 12 mil. euro, ce presupune în principal realizarea unei clădiri de birouri în apropierea centrului co­mercial Iulius Mall Cluj. Compania nu a co­municat în prezent in­formaţii referitoare la stadiul acestei investiţii.

Iulius Group a investit peste 600 de milioane de euro în cele cinci proiecte pe care le deţine la Iaşi, Suceava, Timişoara şi Cluj-Napoca. Anul trecut compania a finalizat Palas Iaşi, un complex multifuncţional, cu spaţii de retail, de birouri, hoteluri şi rezidenţiale. Investiţia în proiect s-a ridicat la 265 de milioane de euro, din care 213,5 milioane de euro finanţare bancară. Suprafaţa totală construită a Palas Iaşi este de 270.000 metri pătraţi, din care Palas Mall ocupă 54.200 metri pătraţi, iar Palas Shopping Street 6.300 metri pătraţi. Proiectul a fost dezvoltat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Iaşi, iar lucrările de construcţie au început în urmă cu aproximativ cinci ani. Mall-urile Iulius, exclusiv Palas Iaşi, totalizează peste 400.000 metri pătraţi.

Laurentiu Cotu, Iulian Anghel, Sursa: ZF