De-a lungul timpului s-au dezvoltat multiple forme de jocuri. Existenta lor este consemnata in multe manuscrise antice si se stie ca erau prezente in societatile orientale precum Egiptul Antic, China, Japonia, India, dar si in Grecia Antica sau Roma Antica. Se poate spune ca sunt in plin proces de „evolutie”: in prezent se poate paria sau se poate juca pe internet 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana. In Marea Britanie, de exemplu, potrivit unui raport al Asociatiei Medicale Britanice, 25% dintre copiii cu varste cuprinse intre 12 si 15 ani pariaza si joaca la aparatele cu fise, iar dintre acestia 5% manifesta semne de dependenta fata de acest tip de jocuri. Desi dependenta de jocuri de noroc este la fel de grea si de grava ca orice alta dependenta, nu exista o lege care sa le interzica, mai mult decat atat, ele sunt acceptate si tolerate din punct de vedere social.

Trasaturile dependentului de jocuri de noroc

Potrivit Ancai Munteanu, psiholog, dependenta se manifesta cam la fel indiferent de obiectul ei. Persoana nu se poate abtine, are comportamentul regulat, face orice ca sa-l satisfaca, este ca o nevoie. In cazul dependentului de jocuri de noroc, este vorba in principal despre placerea jocului si despre bani. Ca orice dependent, de obicei ascunde acest comportament si incearca sa faca rost de bani in felurite moduri. Asta este usor de vazut, mai ales daca are familie, care sesizeaza sumele care lipsesc. Fiind atat de „prins” de dependenta lui, adesea ii ignora pe cei din jur, neglijeaza alte activitati, nimic altceva nu-l atrage sau nu-i face placere. Poate ajunge la izolare si o preocupare continua pentru joc si pentru a face rost de sumele necesare.

„Principala caracteristica este pierderea logicii in timpul jocului. Se intra intr-o stare de identitate cu jocul in sine, astfel incat coordonatele reale dispar ceea ce face ca sumele jucate, riscurile asumate sa fie mult mai mari decat in mod obisnuit. Ca urmare, comportarea lui duce in mod inerent la pierderi”, este de parere psihologul Claudiu Ganciu. Specialistul prezinta si alte caracteristici ale persoanei dependente de jocuri de noroc:

Ascunderea – are tendinta de a minimaliza si de a ascunde comportamentele legate de jocurile de noroc;
Isi gaseste timp pentru a merge in locurile in care isi poate permite „dependenta”;
Mintea ii este preocupata de probleme legate de jocuri (cum poate, de unde face rost de bani, cum joaca, etc.);
Comportamentul este mai curand afectiv, are impresia ca nimeni nu-l poate intelege;
Resimte dorinta de a repara pierderea anterioara;
Are deseori sentimente de vinovatie pe care incearca sa le compenseze printr-un nou joc;
Este mai curand o persoana care isi doreste sa piarda decat sa castige.

Iese mereu in pierdere, si totusi revine la jocuri. De ce?

„Raspunsul lui la aceste ‘de ce-uri?’ este ca nu poate fara sa joace, ca ii place foarte mult, ca este singura pasiune a lui. Uneori apar si motivatii legate de bani, spera sa castige, sa devina bogat, in totala discordanta cu realitatea. Neaga faptul ca pierde bani, sustine ca va castiga, ca isi va plati datoriile, ca se va ocupa de toate cele pe care le-a neglijat”, ne spune Anca Munteanu, psiholog. „Esential mi se pare faptul ca in timp se indeparteaza din ce in ce mai mult de realitate, nu mai reuseste sa tina seama de cei din jur, de activitati, programul de la serviciu etc. Orice dependenta este ca o ‘betie’, in care cauti in pofida oricarui obstacol sa ai din nou parte de ‘obiectul’ dependentei. In rest, nimic nu mai conteaza”, continua specialistul.

Psihologul Claudiu Ganciu enumera trei motivatii care-l fac pe dependent sa revina la jocuri, in ciuda faptului ca mereu iese in pierdere:

Motivatia lui este de a umple un gol emotional. Cauzele efective si istoria lor se modifica de la o persoana la alta;
Motivatia constienta poate sa fie legata de joc (placerea jocului) sau de bani (nevoia, dorinta de a castiga);
Semnificatia jocului si a dorintei de a castiga are legatura cu emotionalul, cu ceea ce investeste emotional in aceasta dorinta.

Dependenta de jocuri de noroc se trateaza?

Anca Munteanu, psiholog, este de parere ca aceste persoane nu cer ajutor pentru ca de cele mai multe ori nu o considera o problema sau cred ca se pot „lasa” singuri de joc atunci cand vor dori. Jocul pare sa aduca satisfactia pe care nicio alta activitate n-o aduce. De ce ar renunta la singura placere? In plus, jocul devine singura lor lume, in afara ei nu mai exista nimic.

Cererile de ajutor sunt fie sporadice atunci cand realizeaza problemele legate de bani sau sunt facute de familie care nu stie ce sa faca, vede ca nimic din ce face sau spune nu are efect, iar situatia se agraveaza. Asadar in conditiile in care persoana respectiva nu cere ajutor sau nu considera comportamentul sau ca fiind expresia unei suferinte, ajutorul are o forma speciala. Este important ca jocul sa fie privit intr-un context mai larg, al intregii vieti a persoanei si a vietii familiei sale. Practic, o dependenta poate fi inlocuita cu alta sau cu un alt simptom daca nu a fost inteles sensul ei, daca nu am reusit sa „traducem” ce inseamna jocul pentru el sau pentru familia lui.

Claudiu Ganciu, psiholog, considera ca ceea ce este cel mai greu de acceptat este faptul ca persoana are aceasta problema, iar lupta celor din familie este de cele mai ori sortita esecului. Sunt si momente in care o persoana este dispusa sa accepte faptul ca are o problema cu jocurile. Se poate incepe si o psihoterapie, dar pentru ca ea sa aiba rezultate este necesar ca acest grad de dependenta sa nu fie foarte ridicat. Comportamentul dependent produce o rupere de realitate, protagonistul nu mai este in aceasta realitate comuna, ci in cea a jocului ceea ce il face sa fie incapabil de a relationa cu un psihoterapeut. Specializarea psihoterapeutului pe probleme de dependenta in aceste cazuri accentuate este vitala.

Dependenta de jocuri de noroc: un secret de familie

„Se intampla acum mai bine de cinci ani. Urma sa ne casatorim. Stiam ca este dependent, nu s-a ferit niciodata sa-mi spuna ca-si petrece noptile prin cazinouri”, se destainuie Oana P. „Am incercat sa-l ajut, sa-l inteleg, dar de fiecare data toate discutiile noastre incepute pasnic, se incheiau cu tipete si cuvinte grele pe care ni le adresam reciproc. Ma simteam tot mai singura si neiubita si am ales sa-l parasesc. Nimeni nu a inteles ce s-a intamplat cu noi, din afara paream cuplul perfect”, mai spune Oana.

Este doar unul din cazurile in care o relatie s-a destramat din cauza dependentei de jocuri. Anca Munteanu ne vorbeste despre rolul familiei, cum se comporta si cum ar trebui sa procedeze, intr-un astfel de caz: este foarte important ceea ce partenerul sau familia vede si simte legat de aceasta dependenta. Ei sunt cei care cer ajutor psihoterapeutic pentru ca apare acel „nu stiu ce sa fac”, „nu stiu cum sa-i spun”, „nu pot sa vorbesc cu el despre asta”.

Dependenta este adesea un „secret” atat al persoanei in cauza, cat si al familiei. Ea este tainuita, este ceva „de rusine”, simtit ca ilegal, care trebuie sa dispara sau sa fie rezolvata pe ascuns. Asta mi se pare cheia problemei dependentei. Partenerul sau familia ajung sa sufere in locul celui dependent pentru ca el nu a putut suferi si in locul suferintei a pus aceasta dependenta. Ei spun adesea, cand se refera la aparitia comportamentului, ca au facut asta „ca sa uite”. Asta ne face sa intelegem ca jocul acopera ceva, un lucru greu sau imposibil de suportat.

Pe de alta parte, masura in care reusim sa vedem sau sa ne dam seama ca partenerul sau un membru al familiei este dependent, depinde de cat putem accepta asta. Este intr-adevar ceva extrem de dureros si noi toti ne protejam si atunci „nu ne dam seama”. Fara un ajutor terapeutic, acesti oameni din jurul dependentului nu pot suporta toata aceasta suferinta, frustrare, neputinta, rusine, vinovatie si il lasa singur, il parasesc, il abandoneaza, il lasa cu dependenta lui. Nimeni nu poate face fata concurentei cu jocul. Dar pe de alta parte dependentul simte ca relatia lui cu jocul este singura de durata, ca jocul nu-l va parasi.

Adesea dependenta este cauzata de o carenta afectiva foarte timpurie, de o „parasire” traita demult, de un gol pe care obiectul dependentei, jocul in cazul nostru, are menirea de a-l umple. Pentru a da la o parte jocul, este nevoie sa suportam golul, suferinta din spatele lui. Asta este valabil si pentru cei din jur, pentru psihoterapeut si pentru cel dependent. De aceea, dependenta este atat de greu de abordat terapeutic pentru ca cere foarte mult timp, foarte multa munca si trairea unor stari de suferinta imensa pana cand dependentul va reusi sa intre in contact cu ele si sa nu se mai ascunda dupa joc.

Cristina Mazilu, Sursa: Eva.ro