Am parcurs cu deosebită atenţie cognitivă cartea arhitectului Lazăr Marian, “Primarii Clujului 1919 – 2012” apărută cu sprijinul Fundaţiei Carpatica. Cartea se bucură de un “cuvânt înainte” scris de istoricul clujean Ioan Drăgan, care surprinde esenţa acestei lucrări de istorie administrativă; e concepută “inginereşte”. Fără îndoială, Lazăr Marian, care a fost în perioada comunistă angajat al primăriei şi vreo câţiva ani arhitect şef al Clujului, între 1965 – 1972, reuşeşte să aibă o abordare din “interior” a fenomenului administrativ clujean. E un avantaj personal al autorului, care a contribuit la îmbogăţirea cu informaţii subiective şi personale a cronologiei primarilor Clujului. Cartea se constituie într-o serie de micro-biografii ale primarilor Clujului, scrise cu acribie şi bine documentate, “inginereşte”. Totuşi, lecturând lucrarea se poate observa lipsa pregătirii de specialitate, ca istoric. Deşi cartea este o sumă de documente inedite, izvoare arhivistice şi orale sau decupaje din presa vremii, îi lipseşte coerenţa de sinteză şi complexitatea conexiunilor în durata lungă, specifică doar istoricilor. Dincolo de această absenţă a pregătirii istorice trebuie să apreciem râvna autorului de a culege şi reda informaţii inedite despre primarii Clujului de la Marea Unire până în prezent. Cititorii pot afla de la Lazăr Marian informaţii care nu au mai apărut în vreo carte, până în prezent. O astfel de lucrare amplă ar fi trebuit să fie rodul unor institute de istorie, nu efortul singular, dar original, al unui singur autor curajos, Lazăr Marian, care nu poate să surprindă exhaustiv semnificaţia istorică a unui studiu complex. E remarcabilă acribia autorului de a aduce la cunoştinţa lumii interesate a unor fragmente de istorie administrativă locală, ba chiar să facă comparaţii cu perioada contemporană. Autorul exprimă o atitudine empatică faţă de unii primari interbelici ca Iulian Pop, Nicolae Drăganu, Corolian Tătaru, ca fondatori ai unui Cluj edilitar românesc la standarde europene. Propensiunea autorului faţă de proiecte edilitare interbelice, vile şi palate în stil brâncovenesc sau al renaşterii italiene târzii, ca “vila Tătaru”, e de înţeles datorită profesiunii sale de architect. În schimb autorul neglijează dimensiunea politică a acestor primari, care au fost, pe lângă carierele lor universitare sau medicale prestigioase, de fapt nişte executanţi ai puterii centrale şi regale. Pare ciudat dar primul primar ales de clujeni prin vot din istoria oraşului a fost economistul Gheorghe Funar în 1992. Până atunci, primarii au fost numiţi politic de Rege sau după 1945 de sovietici ca filosoful marxist Tudor Bugnariu şi apoi de către partidul comunist român. E de remarcat simpatia autorului faţă de primarii comunişti ai oraşului, care au construit blocuri, noduri rutiere şi parcuri, cum a fost Parcul Orăşenesc de Est al arhitectului Vasile Mitrea, care apoi a fost desfiinţat de febra imobiliară din anii 2000, cu mall-uri, birouri, imobile de locuit, sub bagheta primarilor Funar, Boc sau Apostu. Lazăr Marian trece cu vederea faptul că primarii comunişti au construit cartiere de blocuri insalubre, cu spaţii de locuit insuficiente, fără parcări şi cu alei strâmte. Comuniştii nu au pus în valoare centrul istoric şi au interzis construcţia de biserici. De la comunişti ne-au rămas ceva clădiri industriale şi sedii de instituţii în stil arhitectonic sovietic, fapt pentru care autorul nu aduce o viziune critică suficentă. Empatia faţă de primarii comunişti Aurel Duca, Constantin Crişan, Remus Bucşa, Constantin Chirilă, Nicolae Preda, pe care i-a cunoscut personal nu este argumentată ştiinţific. Primarii comunişti erau doar nişte executanţi ai intereselor partidului, care au urâţit faţa oraşului. Chiar şi Monumentul Ostaşului Român din Cimitirul Eroilor era ridicat în anii 70 fără cruce, parcă soldaţii români căzuţi în război erau nişte atei comunişti

Un capitol de apreciat al cărţii este cel dedicat primarilor perioadei horthyiste, între anii 1940 – 1944, deoarece văd lumina tiparului lucruri şi fapte total inedite. Despre Dr. Vasarhelyi Lászlo şi Keledy Tibor aflăm că au fost etnici unguri din Ungaria cu funcţii în administraţia locală din ţara vecină, care s-au implicat în persecutarea evreilor, dar autorul nu spune mai nimic de contrbuţiile lor edilitare şi, mai ales, despre persecutarea românilor. Ei au fost după război condamnaţi la închisoare de tribunale populare în contumacie, pentru că au fugit în străinătate. Despre primarii de după 1990, Lazăr Marian scrie exagerat de înfocat şi îi abordează dezechilibrat, conform simpatiilor personale. Alexandru Şerban, că i-a sprijinit pe greco-catolici cu un teren în Piaţa Cipariu să construiască o catedrală supra-dimensionată faţă de enoriaşii din municipiu, în viziunea arhitectului O. Buzuloiu, este ridicat în slăvi. La fel sunt lăudaţi un Pop, Tălpeanu sau Groza că au provenit din structurile comuniste. În schimb scrie acid faţă de Funar, Boc şi Apostu. Această subiectivitate a autorului e de înţeles, deoarece despre istoria recentă este dificil să scrii fără să treacă o anumită perioadă de timp. De exemplu, Funar e criticat că a ridicat statui şi a pus plăci memoriale şi a neglijat traficul rutier. Lazăr Marian trebuia să înţeleagă că după perioada comunistă atee ridicarea de statui şi însemne naţionale era o obligaţie morală istorică pentru românii din oraş. În schimb are dreptate despre aprobarea greşită a ridicării hotelului Cristian pe carosabil în Piaţa Mihai Viteazul, care este un dezastru urbanistic. Lazăr Marian îşi exprimă o viziune utopică privind profilul de primar al Clujului la finalul cărţii, dar are dreptate când spune că edilii urbei trebuie să se bazeze mai mult pe specialişti decât pe clientela politică. Lazăr Marian subliniază că Sorin Apostu a fost primul primar arestat din istoria Clujului, ceea ce a şifonat imaginea primăriei. În Radu Moisin vede autorul un continuator al proiectelor edilitare ale lui Boc şi Apostu, dar şi un patriot local preocupat de memoria istorică a urbei de pe Someş.

Cartea „“Primarii Clujului 1919 – 2012” scrisă de arhitectul Lazăr Marian e un document bibliografic de mare ajutor pentru istorici, care va sta la baza unei adevărate şi viitoare monografii complexe a oraşului.

Ionuţ Ţene