Liderul Grupului Bilderberg, Viconte Etienne Davignon, a venit miercuri în România. Acesta a fost primit joi dimineaţă de preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni. După întâlnirea cu şeful statului, liderul organizaţiei controversate, considerate de unii drept un veritabil guvern mondial din umbră, a discutat şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Etienne Davignon are programat la Bucureşti un discurs la celebrarea a 20 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma, un alt organism ocult la nivel mondial. Acesta a venit la invitaţia lui Mugur Isărescu, inclus şi el pe lista membrilor Clubului de la Roma şi în grupul Bilderberg, şi va avea, în România, inclusiv câteva întâlniri private.

Fondat în 1968, Clubul de la Roma este o denumire simbolică pentru o organizație al cărei scop oficial este să supună atenției întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei. Clubul de la Roma este compus din oameni de știință, economiști, oameni de afaceri, înalți funcționari publici, actuali şi foşti șefi de stat de pe toate cele cinci continente. Asociaţia ocultă este alcătuită din aproximativ 100 de membri, cărora li se adaugă reprezentanţi a peste 30 de asociaţii naţionale şi regionale din peste 50 de ţări.

Încă de la fondarea grupului Bilderberg, în fiecare an, aproximativ 180 de membri importanţi în ceea ce priveşte politica și afacerile mondiale se întâlnesc la o conferință, pentru a discuta despre problemele globale. Prima conferință a grupului ocult a avut loc între 29 și 31 mai 1954, la Hotelul Bilderberg, lângă Arnhem, în Olanda. Conferinţele anuale sunt păzite cu mare grijă de forțele de ordine și de serviciile speciale din mai multe ţări. La discuțiile secrete participă miliardari ai lumii, lideri politici, militari, cadre universitare şi bancheri.

Sursa: FrontPress.ro