România este pe primul loc în Europa în privinţa numărului de donatori în moarte cerebrală, în acest an fiind înregistrate peste 100 de astfel de cazuri, a anunţat, sâmbătă, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca, Mihai Lucan.

“Asistăm la un eveniment remarcabil care a apărut în activitatea de transplant a ANT – România a ajuns să fie campioană europeană la rata de donare de la donatori în moarte cerebrală, depăşindu-se 100 de astfel de donatori în acest an, de la 22 câţi erau în 2006. Acest rezultat este consecinţa unei activităţi de lungă durată, este şi meritul coordonatorilor de transplant, care au depus eforturi extraordinare. Transilvania este fruntea, cei mai mulţi donatori în moarte cerebrală au provenit de această zonă. Noi, la ICUTR Cluj, avem realizate de la începutul anului până acum 144 de transplanturi renale, din care 91,7 la sută de la donatori în moarte cerebrală”, a spus Lucan, care este şi membru al Consiliului Ştiinţific al ANT.

“Sunt 12 bolnavi care au fost transplantaţi în mai puţin de o zi din momentul înscrierii în lista de aşteptare, alţi 14 transplantaţi în mai puţin de o săptămână şi 60 în mai puţin de 30 de zile”, a subliniat Lucan, citat de Mediafax.