Datorită modului pompieristic în care s-a negociat tratatul de aderare a României la U.E., fără consultarea partidelor politice parlamentare și fără mandat din partea Parlamentului, s-a ajuns ca, în chestiuni vitale poentru viitorul economiei noastre naționale, inclusiv al agriculturii să fie acceptate condiții și termene absurde sau umilitoare. Forurile de la Bruxelles, după o perioadă scurtă de așteptare, încep să-și dea arama pe față, impunând tot felul de condiționări sau interdicții, cu impact devastator pentru noi. Cea mai recentă găselniță a CE este, de exemplu, interzicerea neașteptată, a folosirii substanțelor neonicotinoide la tratarea semințelor de porumb. Este de remarcat că astfel de tratatamente vor afecta drastic producțiile de porumb de peste 10 tone boabe la herctar sau de 43 tone la ha la porumbul siloz. Cei mai loviți vor fi fermierii români, pentru că aceste csubstanțe vor fi utilizate în continuare de fermierii din Argentina, Brazilia, SUA, Ucraina, Rusia etc.

Potrivit specialiștilor români, eliminarea bruscă a acestor substanțe chimice va declanșa un dezastru în cultivarea porumbului în România și va reduce dramatic producția. Aceasta întrucâtîn România sunt frecvente o serie de boli, cum ar fi rățișoara porumbului, ostrinia nubilalis sau diabrotica virgifera, toate aduse de la americani. Fără tratarea semințelor, toată cultura de porumb este compromisă.

Din păcate, nici unul dintre oficialii Ministerului Agriculturii, în frunte cu ministrul Daniel Constantin, n-au luat măsuri spre a informa autoritățile europene că în România infestarea este mult mai puternică decât în oricare din țările vest europene. Poate că factorii decidenți nu au avut o astfel de informație sau poate că decizia luată a urmărit distrugerea producției autohtone de porumb spre a obliga România în viitor să importe porumb boabe și porumb siloz.

Deși situația este extrem de gravă și de presantă, ministrul Constantin nu face absolut nimic. El s-a mulțumit cu soluția dată de cei de la Bruxelles și a achiesat, astfel, la distrugerea agriculturii românești. În aceste condiții, ce mai caută un asemenea incompetent în fruntea unui minister vital pentru economia țării. De ce nu a încercat Daniel Constantin ca, împreună cu comisarul european Cioloș, să obțină o derogare de câțiva ani. Asta cu atât mai mult cu cât, în depozitele multor ferme importante din țară se găsesc cantități importante de semințe tratate. Achiziționarea lor s-a făcut la o dată când nu se știa nimic despre această aberantă decizie de interdicție a tratării semințelor cu neonicotinoide. Asta înseamnă blocarea unor importante resurse financiare. Ori, în condițiile acestea, nu numai că se pierd definitiv sumele investite, dar se periclitează decisiv și producția de porumb în România, inclusiv nivelul de trai, oricum cel mai scăzut între toate țările membre ale U.E..

Specialiștii și fermierii români declară că ei au informat din timp și în rerpetate rânduri pe ministrul Agriculturii, insistând ca acesta să facă orice consideră potrivit spre a obține o derogare. În perioada respectivă e posibil să se găsească alte substanțe, agreate de Bruxelles.

Dacă ministrul este incapabil să determine Bruxelles, cerem implicarea personală a primului ministru, atât pentru o intervenție personală pe lângă autoritățile C.E., cât și pentru demiterea, de urgență, a unui ministru indolent și incapabil, nociv pentru viitorul agriculturii naționale. Noi credem că nu se mai justifică în nici un fel rămânerea sa în continuare în funcție, de vreme ce nu intervine spre a zădărnici distrugerea agriculturii românești. Poate că ar fi chiar cazul să pretindem o renegociere a tratatului de aderare la U.E., care să nu se mai facă pripit și în genunchi așa cum a făcut-o Vasile Pușcaș.

Alin DRUGĂ