Sunt de câteva săptămâni în România, acasă, dar nu mi-am imaginat la ce dimensiuni a ajuns politichia. O patimă. O boală. Un dezastru. O fi exagerat Caragiale când i-a făcut pe români rude cu revoluţionara Miţa Baston? Ori cu cine vorbesc, la orice emisiune TV mă uit, toţi îi dau lecţii primului-ministru ce şi cum să cârmească barca ţării. Fiecare emană că dacă el ar fi prim-ministru, uite ce-aş face, uite ce-aş drege. Dacă îl întrebi cu ce se ocupă, imediat îţi spune: Cu politica, domnule, cu ce vrei să mă ocup!? Oare oameni ca Ion Cristoiu, care apar zilnic pe sticlă, nu se uită în oglindă şi nu se întreabă, de 24 de ani tot fac educaţia maselor, cum dracu’ de n-a învăţat nimeni nimic de la mine, unde am ajuns?! Oare nu şi eu le-am strâmbat minţile? O altă emisiune se numeşte “Profesioniştii”, care de 20 de ani bate apa în piuă! Păi dacă România avea atâtea sute de profesionişti, era departe! Aşa, a ajuns simbolul prostiei. Corect era “Neprofesioniştii”.

Dar şi acest subiect e floare la ureche pentru “analiştii politici”, aflaţi la orice colţ de stradă. Mi-e şi frică să mă mai întâlnesc cu vreo cunoştinţă. Fiindcă la orice problemă, românii îţi răspund prompt, fără să se gândească. Ei au răspunsuri pentru tot, la toate, ca şi chibiţii microbiştilor din Cişmigiu.

Ba am citit recent un articol în care se dădea ca sigura “căderea lui Ponta” după vizita lui în SUA. Iar faimosul site de dezinformare ziare.ro dădea alarma că Biden l-a căutat „urgent” la telefon pe Băsescu, să-i spună o bârfă, ca să aflăm că nu despre Ponta era vorba, ci despre Deveselu.

Oare o creşte rating-ul acestor aşa-zişi ziarişti, care pun titluri bombastice, probabil ştiu ei ce ştiu, dacă presa română e pe ultimul loc din UE.

Mi-aduc aminte că un alt prim-ministru tânăr şi promiţător, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost detronat la câteva săptămâni de la numire. E bucuria nebunilor să cadă un prim-ministru. România funcţionează cu un preşedinte demis, care declară că “lumea nu se poate imagina fără marinari”, sigur, nu se poate imagina şi fără beţivi, dar fără politicieni ca el se poate imagina, o, câte nu se pot imagina!, ce mai contează că e şi premierul demis sau în cădere liberă?!

Românii sunt toţi pricepuţi la politică, dacă s-ar putea, ar face alegeri din trei în trei zile. Pentru ei, nu e bun nimeni. Fiecare e mai bun ca premierul abia ales. Toţi sunt prim-miniştri.

Acum Ponta a venit cu mesaje noi din America, o ţara care stă cu faţa spre viitor. Şi Ponta a fost atins de acest suflu. A venit cu ochii spre viitor într-o ţară care priveşte numai în pământ sau în trecut. Are dreptate când a spus că e timpul să se termine această tranziţie postcomunistă! Ajunge 50 de ani de comunism şi 24 de postcomunism!

Dar elanul acestui om, alimentat de o realitate fantastică, de o civilizaţie adevărată, s-a izbit de realitatea din România, o realitate cu feţe ca a lui Băsescu, ca a uneia Pora sau ca a fantomei CTP, oameni care emană energie negativă, numai şi când îi vezi.

Ţara nu poate înainta nici un pas cu astfel de cârcotaşi, cărora nu le place nimic, care nu au răbdare să-şi exercite un om o funcţie, care vânează tot ce mişcă. Cum văd un pai în ochiul adversarului, poc la răzbel, nu văd şi parul din ochiul lor. Nu am auzit o voce care să-l susţină pe Ponta, care vrea ca România să iasă din groapă, să se alinieze încotro merge lumea (pentru această frază, sunt sigur că 200 de formişti or să mă sfâşie, or să-mi dea lecţii, o să mă pună la zid, că sunt cumpărat de guvern!). Dar indiferent cine e prim-ministru, românii au necaz pe el, că nu sunt ei, fiecare, prim-ministru. Nu ştiu decât să se hlizească, nimeni nu mai munceşte, toate instituţiile trăiesc pe banii de la FMI. Până când?

Poate şi americanii au o vină, fiindcă nu-şi fac cunoscută mai bine realitatea în România. În afară de entertainment, românii nu ştiu nimic despre America. Românii sunt specialişti în greve. În proteste. De ce nu protestează împotriva lenei, a pomanagelii? Împotriva faptului că de vineri de la orele 14 şi până luni la orele 8, salariaţii au liber? Cred că nici un român neumblat nu-şi închipuie cât se munceşte în America! Poate de aceea, când aud de americani, românii fac urât, aşa cum făceau ieri când auzeau de ruşi, iar alaltăieri de turci.

Dacă avem o ţară numai de prim-miniştri, care ştiu ce trebuie făcut ca România să nu mai fie comparată cu Burkina Faso, de ce e “atâta jale-n case”, ca în poezia lui Octavian Goga?

Grid Modorcea