Ultimii patru ostatici francezi angajaţi ai Areva şi ai unei filiale a Vinci, răpiţi în Niger de Al-Qaida Maghrebului islamic (Aqmi), au fost eliberaţi după trei ani de detenţie şi au ajuns marţi pe aeroportul din Niamey.

Cei patru bărbaţi care au fost răpiţi în 2010, păreau slăbiţi însă în state bună, conform corespondentului AFP. Thierry Dol, Daniel Larribe, Pierre Legrand şi Marc Feret se vor întoarce miercuri în Franţa, a declarat anturajul ministrului francez de Afaceri Externe Laurent Fabius.

Cei patru foşti ostatici au fost primiţi într-un salon de onoare al aeroportului din Niamey de preşedintele nigerian Mahamadu Issufu, însoţit de Fabius şi ministrul francez al Apărării Jean-Yves Le Drian.

Anunţul eliberării lor a fost făcut anterior de preşedintele francez Francois Hollande, aflat în Slovacia.

„Vreau să vă transmis o veste bună. Am aflat de la preşedintele Nigerului că cei patru ostatici din Sahel, ostaticii din Arlit, au fost eliberaţi”, a declarat Hollande într-un discurs la Bratislava.

Foştii ostatici au sosit la Niamey cu puţin înainte de ora 19:00 (20:00 ora României), conform anturajului ministrului Afacerilor Externe, Laurent Fabius.

La 16 septembrie 2010, şapte persoane – cinci francezi printre care o femeie, un togolez şi un malgaş – au fost răpiţi la Arlit, locaţie de extracţie a uraniului din nordul Nigerului. La 24 februarie 2011, cetăţeana franceză, Francoise Larribe, soţia lui Daniel, precum şi togolezul şi malgaşul au fost eliberaţi „pe teritoriul nigerian”.

La 21 martie în acelaşi an, Aqmi a cerut „cel puţin 90 de milioane de euro” pentru eliberarea celor patru francezi ţinuţi încă ostatici, cerere respinsă de Franţa.

După aceste eliberări, şapte francezi sunt încă ostatici în lume: doi în Sahel, unul în Nigeria şi patru în Siria. „Mă gândesc la cei şapte ostatici”, a afirmat Hollande, „vreau să ştie acest mesaj scurt şi simplu: nu pierdeţi speranţa, nu pierdeţi niciodată speranţa, Republica este mereu solidară”.

Sursa: Mediafax