Ultimele luni au trezit şi în mine speranţa, că poate poporul român se mai poate deştepta. Mişcările de stradă, cu fundament ecologic, m-au făcut să cred că a început să clocotească mămăliga. Duşul rece a venit însă la scurt timp: „corectitudinea politică” este atât de adânc înrădăcinată, încât oamenii se auto-cenzurează a priori. Este ok să protestezi pentru protejarea unei comune, dar ruperea a trei judeţe din ţară nu interesează pe nimeni.

Nu îmi doresc să intru în polemici cu nici un ecologist, din simplul motiv că sunt şi eu un susţinător al aceloraşi principii, cu diferenţa, că mie îmi place să merg mai departe, nu îmi place să îmi impun sau să m se impună canoane ale societăţii (şi aici mă refer la societatea modernă).

În orice caz, revenind la călătoria din 27 octombrie, bazându-ne pe dreptul la liberă circulaţie şi pe faptul că autorităţile române au datoria de a menţine toate zonele publice ale ţării accesibile cetăţenilor, ne-am decis să vizităm Muzeul Ţăranului din Cenad, Covasna. Traseul nostru, al celor 20 de români, se intersecta cu traseul unui marş separatist, al unor aşa-zişi secui.

Prima surpriză a fost reprezentată de prezenţa poliţiei la punctul nostru de plecare în excursie. Domnii poliţişti, bine informaţi, ne-au atras atenţia asupra pericolului la care ne expunem, călătorind prin centrul României.

Am plecat în călătorie, şi nici bine nu am ieşit din municipiul Braşov, că am fost opriţi de poliţia rutieră, în dreptul Comunei Hărman. Întrebându-l pe agentul de poliţie motivul pentru care suntem opriţi şi ni se cer actele, răspunsul a fost dezarmant: „Pentru că sunt de la poliţie şi pot!”. Într-un interval de 5 minute şi-au mai făcut apariţia 3 maşini de poliţie, la volanul uneia dintre ele fiind chiar şeful poliţiei rutiere Braşov. Ni s-a pus în vedere să ne deplasăm la poliţia Hărman, unde “discutăm”. Cu actele ridicate, flancaţi de maşini ale poliţiei, ne-am deplasat, precum nişte hoţi prinşi în lanul de porumb, la sediul secţiei de poliţie.

Odată ajunşi, a mai apărut un VIP al poliţiei judeţene Braşov, purtătorul de cuvânt, Liviu Naghi. În tentativa de a trage de timp şi de a ne împiedica accesul în judeţul Covasna, s-a apelat la toată paleta de tertipuri, numitorul comun fiind însă siguranţa noastră, iar pretextul opririi, verificarea cu privire la obiecte contondente.

După o oră jumătate de tergiversări (şi un control de 2 minute al portbagajelor), autorităţilor li se terminau pretextele, iar nouă răbdarea. Am solicitat să fiu reţinut sau să mi se restituie actele, pentru a-mi continua drumul, poliţia fiind într-un final de acord, „escortându-ne” însă până la limita cu judeţul Covasna.

Acolo, pe indicatorul de acces în judeţ, trona falnică o cârpă secuiască, păzită de un camion de jandarmi, pe care nu părea să îi deranjeze ofensa adusă simbolurilor purtate chiar pe propriile uniforme.

Intrarea în judeţul Covasna a fost permisă, din nou pentru propria siguranţă, numai la doi participanţi, subsemnatul şi preşedintelui ND Covasna, şi asta numai pe bancheta din spate a unei maşini de poliţie.

Tabloul, ce s-a deschis în faţa ochilor mei, părea de-a dreptul apocaliptic, făcându-mă să ma simt un străin în propria ţară: steaguri ale ungariei mari peste tot, cârpe secuieşti arborate la fiecare poartă, tricouri ce aduceau ofense statului Român, maşini din judeţe ale Moldovei trecând grăbite, cu familii privind speriate spre desfăşurarea iredentistă de forţe şi maşini cu numere de ungaria arborând cârpe secuieşti, plimbându-se mândre în aplauzele ţăranilor de la porţi.

Toate aceste ofense aduse statului român (de un număr de nici 10.000 de participanţi, departe de minciunile Pro Tv şi Antena 1) erau straşnic păzite chiar de autorităţile statului român.

Sperând că ne-au speriat cu această incursiune, şi anunţându-ne că le este greu să ne asigure integritatea dacă trecem prin zonă, domnii poliţişti sperau că vom face cale întoarsă.

Imaginile ne-au înverşunat însă cu atât mai mult şi am declarat că, indiferent de situaţie, vom merge cu tricolorul până la Târgu Secuiesc.

Întorşi la maşini, vedeam autocare maghiare, cu participanţi de toate vârstele, care ne arătau atât nouă, cât şi poliţiştilor şi jandarmilor semne obscene. Am văzut maşini de Covasna şi Harghita cu cârpe secuieşti pe ele, trecând pe lângă noi şi înjurând autorităţile. Reacţia: zero!

Ne-am urcat în maşini şi am plecat spre Târgu Secuiesc. Pe drum, doar semne ale disoluţiei statului român, cârpe secuieşti, steaguri ale ungariei mari şi doar UN SINGUR TRICOLOR ROMÂN, pe o şcoală dintr-un sat.

În Târgu Secuiesc, jandarmii au avut grijă să ne întâmpine, dar cu toate acestea, unui număr de trei persoane, printre care şi subsemnatului, ne-a fost posibil să ieşim din formaţie şi să explorăm centrul oraşului. Plimbându-ne, am dat peste vajnica gardă maghiară, care, când a văzut simbolurile noastre, a preferat să se urce în maşină şi să mănânce sandwich-uri.

Reveniţi în centrul oraşului, după ce am făcut o poză de grup lângă statuia din centru parcului central, ne-am îndreptat spre maşini, strigând: „Harghita, Covasna, pământ românesc!”.

Drumul spre casă a fost lipsit de incidente, dar însoţit de un gust amar, acela al impotenţei unor autorităţi preocupate de orice, mai puţin de demnitatea ţării, al unor autorităţi, care îşi umflă muşchii în faţa unor ţărani, a unor tineri, a micilor întreprinzători şi a oamenilor, care mai vor să facă un bine pentru această ţară, dar asistă impasibile, şi chiar sprijină acţiuni de disoluţie ale statului.

Am rămas cu gustul amar al televiziunilor care mint flagrant (deoarece erau corespondenţi pe teren, care ştiau exact numărul de participanţi). Aceste televiziuni, care dezinformează o ţară întreagă vorbesc de 100.000 de participanţi şi de un lanţ uman de 54 de kilometri, în situaţia în care nu s-a format NICI UN LANŢ şi nu au fost nici măcar 10% din participanţii menţionaţi.

Am rămas cu gustul amar al unor autorităţi, care m-au reţinut „pentru propria protecţie” timp de aproape 2 ore şi mi-au interzis practic accesul într-un judeţ din centrul ţării, în timp ce protejau manifestaţiile celor, care îi înjurau.

Şi nu în ultimul rând, am rămas cu gustul amar al unui popor, care ignoră acţiunile de destrămare ale României, luptând în schimb cu trup şi suflet doar pentru o comună sau pentru maidanezi. De ce nu au ieşit şi pentru România? Oare când ne vom trezi? De ce este oare nevoie?

Remus Radoiu pentru FrontPress.ro