Somnul îi împinsese ochii
până dincolo
de geamandura luminii:
de acolo,de sus,visele închipuiau
o pradă bogată.Adormi pândind
în licărul acela,ca-ntr-o şoaptă,
o fărâmă de blândeţe,
un mugur de iertare.
„nu mă ierta niciodată”,
îngăimă.

Adrian Mihai Bumb