Premierul libian Ali Zeidan a fost răpit, joi dimineaţa, de o grupare armată şi a fost “condus către o destinaţie necunoscută”, a anunţat Guvernul libian, citat de AFP.

“Şeful Guvernului de tranziţie, Ali Zeidan, a fost condus către o destinaţie necunoscută din motive necunoscute de către un grup” de bărbaţi care ar fi foşti rebeli, a declarat Guvernul într-un scurt comunicat postat pe site-ul său de Internet, scrie Mediafax.

Premierul a fost răpit de la hotelul său din capitala ţării.

Gruparea a anunţat că l-a arestat pe premierul Zeidan în urma unui mandat de la procurori, însă guvernul neagă orice implicare.

Acesta este reţinut la Ministerul de Interne şi este tratat bine.

Acţiunea vine la puţin timp după ce un raid american a pătruns ilegal în ţară pentru a captura un suspect Al Quaeda, mişcare pe care libienii o văd ca pe o încălcare gravă a suveranităţii ţării, cetăţenii cerând să li se spună dacă guvernul lor a avut vreo implicare.