Principele Radu a participat miercuri, la Cluj-Napoca, la deschiderea a două expoziţii dedicate Regelui Mihai I, organizate la Biblioteca Universitară ‘Lucian Blaga’.

Prima dintre expoziţiile organizate de Biblioteca Universitară, ‘Regele Mihai – istorie şi destin’, conţine documente care fac parte din Colecţiile speciale ale instituţiei. Expoziţia cuprinde şi fotografii ale vizitelor la Cluj ale membrilor familiei regale în anii 1920-1921, corespondenţa Reginei Elisabeta, două manuscrise aparţinând Reginei Maria, interviuri acordate de regele Mihai în America în 1948, dar şi alte documente ale fostului suveran al României. Prof. univ. dr. Doru Radosav, directorul BCU „Lucian Blaga” a vorbit despre importanţa Casei Regale pentru România şi rolul acesteia în istorie. Radosav a subliniat că BCU „Lucian Blaga” a fost prima instituţie clujeană care în 1996 a deschis porţile familiei regale într-o vizită.

Cea de-a doua expoziţie, ‘Regele urmărit’, conţine documente din arhiva CNSAS şi a fost organizată la iniţiativa a doi tineri care lucrează în cadrul acestei instituţii. ‘Ideea a pornit de la vizita pe care regele a acceptat să o facă la Consiliu. Aceea a fost un fel de deschizătoare de drumuri în minţile oamenilor pentru că Majestatea Sa nu numai că nu a avut niciun fel de reticenţă în a merge acolo, dar nici nu cred că a dat pe dinafară de emoţie când i s-au arătat documentele. Îl şi înţeleg, după ce luase prânzul de două ori cu Hitler, să citească nişte mizerabile lucruri scrise de unii, printre care erau şi analfabeţi, nu cred că avea de ce să fie impresionat. Interesant este că după aceea au trebuit să treacă foarte mulţi ani ca cineva de acolo şi, după cum vedeţi, doi oameni foarte tineri, să pornească această muncă formidabilă’, a spus Principele Radu.

ASR Principele Radu a declarat cu această ocazie, referindu-se la activitatea membrilor Casei Regale din ultimii 25 de ani, că ‘uneori este fascinant şi dureros să încerci să serveşti un prezent care n-are habar despre trecut, sau care nu doreşte să aibă habar’. Principele a amintit că din ianuarie 1990, Principesa Margareta a susţinut în România, timp de aproape 25 de ani, o serie de acţiuni pe care le-a considerat necesare şi prin care a încercat să continue, în condiţiile istorice actuale, munca pe care predecesorii săi au depus-o în slujba ţării.

Principele Radu a fost însoţit în cadrul vizitei la Cluj de Principele Nicolae, cei doi având o întâlnire cu actriţa Silvia Ghelan, căreia i-a fost acordat ordinul ‘Coroana României’, în grad de ofiţer. Ordinul Coroana României a fost înfiinţat de regele Carol I în data de 14 martie 1881, după ce România a fost proclamată regat.

NapocaNews