PS Vasile Someșanul a fost prezent astăzi, 20 octombrie 2013, în mijlocul credincioșilor Capelei Spitalului Județean din Cluj-Napoca. Preasfinția sa alături de un sobor de preoți și diaconi a oficiat Sf. Liturghie Arhierească. Cu acest prilej, Capela ocrotită de Sf. Ap. și Ev. Luca și-a serbat în mod festiv hramul, în prezența ierarhului clujean. Din soborul de preoți a făcut parte și starețul Mănăstirii Nușeni, pr. protos. Paisie Iloaie.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc pornind de la tema Evangheliei de astăzi, a Vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor: “Gândindu-ne și la suferința femeii cananeence a cărei fiică era stăpânită de un diavol și care suferea și ea cumplit de mult, înțelegem că suferința demonizatului din ținutul Gadara era într-adevăr de nedescris. Și mai înțelegem și faptul că stăpânitorii întunericului care ajung să pună stăpânire pe cei care într-un moment sau altul al vieții lor sunt la granițele împlinirii cuvântului lui Dumnezeu, sau chiar depășesc aceste granițe și prin gândurile, vorbele și faptele lor sunt atât de expuși unor astfel de suferințe.”

În același timp, ierarhul a vorbit și despre activitatea importantă a Capelei Spitalului Județean, care prin misiunea sa vine în folosul pacienților și a medicilor, continuându-se în acest fel, potrivit PS Vasile Someșanul, misiunea Sfinților doctori fără de arginți.

Alexandra Andereș, Sursa: Radio Renasterea