“A venit, a băut, a plecat!”. Mustăcitul care a însoţit adaptarea cezariană a lui Iuliu Mureşan trebuia să dea momentului un aer poznaş, de parcă situaţia lui Tamaş era dezbătută în parcul Babeş, la rubrica anecdote din fotbal. Conducerea CFR-ului a luat o măsură radicală cu o lejeritate impresionantă, la fel de lejer cum tratase în urmă cu doar 6 zile venirea unui jucător din care nu ieşiseră bine toxinele adunate într-o beţie de 48 de ore, terminată cu învineţirea ochilor lui Pancu.

Faptul că Tamaş are o problemă serioasă nu mai era un subiect tabu nici măcar pentru familia acestuia. “Are alcool în cap. Nu ştiu ce să-i mai fac”, declara Iosif Tamaş, tatăl poliţist al fundaşului încă selecţionabil, exact în ziua în care fiul său ateriza la Cluj pentru a semna cu clubul autointitulat cel mai sobru şi cel profesionist din România. Paginile ziarelor de sport erau pline de istoricul beţiilor lui Tamaş, însă Petre Grigoraş, cu aroganţa unui director de liceu care primeşte pe mână un copil problemă, anunţa: „Dacă aş fi avut temeri legate de viaţa extrasportivă a lui Tamaş probabil că nu aş fi fost de acord ca el să vină la Cluj”.

În goana după obţinerea semnăturii unui nume important, într-o perioadă prelungită de comă sportivă, conducerea a făcut un compromis uriaş, specific conducătorilor ageamii din Liga 1. Pentru a masca viciul greu de vindecat al noii achiziţii, Mureşan spunea că parametrii fizici ai jucătorului sunt “foarte buni” şi că speră într-un gol marcat de Tamaş Stelei. O dată făcut compromisul, la nicio săptămână distanţă, acelaşi Mureşan a devenit intolerant. A vorbit despre “două-trei incidente” şi despre imposibilitatea de a continua relaţia contractuală: “Am vorbit şi cu Grigoraş şi am căzut de acord că trebuie să renunţăm la jucător”. Grigoraş, îl cunoaşteţi, e cel care nu avea temeri sau vreun motiv de îndoială, antrenorul etern promiţător, modelat din aceeaşi materie ca oamenii de fotbal.

Unii spun că Paskany şi Mureşan trebuie de fapt lăudaţi pentru că au ajutat un fotbalist aflat într-un vid de formă şi fără sete de fotbal, dar justificarea e subţire. Doi cinici în decizii au devenit brusc filantropi cu Tamaş, apoi răbdarea lor s-a terminat, la fel de subit, peste numai 6 zile. Culmea, în Premier League, campionat din care a venit Tamaş, Arsenal nu i-a dat afară pe Paul Merson şi Tony Adams, deşi managerii ştiau că au în teren doi beţivi notorii – Merson consuma şi cocaină – care, ulterior, şi-au şi recunoscut patima.

Dacă în spatele concedierii lui Tamaş nu există un motiv ascuns – vreun pumn în bărbia lui Mureşan sau vreo ceartă cu şeful lui Paszkany şi Mureşan, Ricardo Cadu – atunci profesioniştii tocmai şi-au tras în genunchi un foc de armă, apoi au început să urle că armele de foc sunt periculoase. Întrebarea este dacă pe profesionişti, fie ei şi desăvârşiţi, nu-i dă nimeni afară?

Costin Ştucan, Sursa: Pro Sport