În 20.10.2013, la ora 00,20, pe DJ 161 D, pe raza comunei Mica din judeţul Cluj, în afara localităţii, pe sensul de deplasare Nireş spre Dej, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei femei, rănirea gravă a trei persoane şi rănirea uşoară a altor două persoane.

Un conducător auto de 38 ani, din comuna Mica, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 161 D din directia Nireş spre Dej, a fost surprins de apariţia pe partea carosabilă a unei cabaline lăsată nesupravegheată şi a intrat în coliziune cu aceasta.

În interiorul autoturismului se aflau şase persoane (conducătorul autoturismului şi cinci pasageri), toate având calitatea de nuntaşi şi se deplasau spre municipiul Dej („furaseră mireasa”).

În urma accidentului, M. M. (naşă) a decedat, L. R. (conducătorul autoturismului), B. I. (mireasa) şi M. E. (naşă) au fost răniţi grav şi B. G. şi Z. M. au suferit răni uşoare.

Deasemenea, accidentul s-a soldat cu decesul cabalinei şi cu avarierea autoturismului.

Cu ocazia cercetării împrejurărilor în care s-a produs accidentul, poliţiştii au stabilit că vinovat este C. V., acesta lăsând cabalina nesupravegheată pe timpul nopţii, bărbatul încălcând regula de circulaţie privind “supravegherea animalelor pe partea carosabilă” faptă prevăzută şi sancţionată de art. 163 alin 1 din R. OUG 195/2002 Republicată.
Poliţiştii contiuă cercetările sub aspectul savârşirii infracţiunii de “ucidere din culpa”, bărbatul fiind cercetat în stare de libertate.