Peste 400 de persoane au participat duminică la slujba de sfinţire a unei troiţe ortodoxe la Pungeşti, comuna care a devenit epicentrul luptei contra înstrăinării resurselor naturale. Troiţa a fost dăruită de un grup de călugări naţionalişti din Moldova. În comuna vasluiană ar urma să fie amplasată de către compania americană Chevron prima sondă de explorare a gazelor de șist.

Troiţa a fost adusă de călugării de la mănăstirea Petru Vodă, ctitorită de duhovnicul Justin Pârvu, în semn de preţuire pentru oamenii care au stat în faţa utilajelor de la Chevron şi nu le-au permis sã monteze o sondă. Monumentul a fost sfinţit de un sobor de preoţi, unii dintre ei aflându-se în prima linie a rezistenţei contra exploatării gazelor de şist de către compania americană.

Sursa: FrontPress.ro