Timp de peste două decenii după prăbușirea Uniunii Sovietice noul stat independent Republica Moldova a fost considerat în Occident un caz cu o guvernare dezaxată, condusă de un Partid al Comuniștilor nereformat. La fel, mica țară a devenit cunoscută în special pentru traficul de organe și femei. Transformarea unei mici țări este una dintre poveștile de succes remarcabile ale Europei, scrie publicația The Washington Post, citată de UNIMEDIA.
Acum, o democrație liberală, cu o economie în creștere, Republica Moldova se află la un pas de parafarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană.
„Credeți că Rusia salută faptul că vecinul său scapă de statutul de stat eșuat? Furiosul Vladimir Putin face tot posibilul pentru a sabota Acordul de asociere între UE și Republica Moldova. La începutul acestei luni, Rusia a interzis importul de vinuri moldovenești pe neașteptate sub un pretext birocratic. Moscova amenință cu întreruperea livrării gazului, iar muncitorii moldoveni sunt reținuți și expulzați,” scrie publicația americană.
Spre deosebire de Armenia, Republica Moldova, Ucraina și Georgia se țin ferm pe poziții, declarând că vor continua calea europeană și vor semna Acordul de asociere la summitul din noiembrie. „Alegerea este una curajoasă pentru toate cele trei guverne,” conchide autorul articolului.
Moldpress
2 comentarii la “Washington Post: Alegerea europeană a Republicii Moldova este curajoasă”
Curajul este prilejuit de INCREDEREA IN ADEVAR, deci in DUMNEZEU.
Increderea este NADEJDIA care moare ultima, iar cei ce-si pierd increderea, pierd sprijinul CELUI DE SUS, pierd VIATA castigand moartea, de care pacat cum zice Scriptura :"Nu vor fi IERTATI nici acum, nici in veacul ce va veni".
Dacă doreşti ceva cu adevărat, trebuie să lupţi până vei izbândi.A venit vremea ca R.M (Basarabia)să-şi arate identitatea.