Primăria din Baia Mare, prin edilul Cătălin Cherecheș, a pierdut procesul cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminăriii (CNDC) în ceea ce privește zidul ridicat în urmă cu doi ani, care delimita două blocuri sociale locuite de ţigani. Președintele CNDC, Asztalos Csaba Ferenc, a declarat pentru Ziare.com că decizia este definitivă și irevocabilă.

„Este o hotărâre definitivă și irevocabilă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 27 septembrie 2013, adică vineri, care a admis recursul CNCD, adică a desființat hotărârea Curții de Apel de la Cluj și a menținut hotărârea inițială a CNCD, prin care s-a constatat că ridicarea zidului din Baia Mare, care delimitează blocurile locuite majoritar de cetățeni români etnie romă de strada principală, constituie fapte de discriminare. (…) În principiu, noi în hotărâre am recomandat demolarea zidului. Din punctul meu de vedere, cel puțin moral, ar avea această obligație. Din proprie initiativa ar trebui să demoleze zidul și ar trebui să caute alte soluții pentru problemele cu care se confruntă romii și cetățenii majoritari”, a declarat președintele CNDC, pentru Ziare.com.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv să menţină sancţiunea aplicată de CNDC. În noiembrie 2011, Consiliul a decis că ridicarea zidului din Baia Mare pentru delimitarea blocurilor locuite în majoritate de ţigani de pe strada Horea de strada principală constituie discriminare şi l-a sancţionat pe primarul Cătălin Cherecheş cu amendă contravenţională în valoare de 6.000 de lei, transmite Mediafax. Totodată, CNCD a recomandat să fie demolat zidul despărţitor si să fie luate măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire a ţiganilor. Decizia CNCD a fost contestată de Cherecheş în instanţă, fiind anulată, însă consiliul a făcut recurs, instanţa supremă decizând definitif menţinerea sancţiunii.

Zidul înalt de 2 metri ridicat în 2011 a fost motivat de faptul că în zonă au avut loc mai multe accidente, copiii ţiganilor având obiceiul să se joace în stradă şi să arunce cu pietre după maşini. Zidul a fost construit de primarul Cătălin Cherecheş la cererea cetăţenilor şi a fost o mişcare politică inteligentă, acesta fiind reales. Subiectul a ajuns și în presa internațională și a stârnit numeroase reacții ostile, inclusiv din partea Ambasadei SUA în România. Acum un an, ziarul The New York Times aseamăna situaţia ţiganilor din Baia Mare nici mai mult nici mai puţin decât cu Holocaustul din Al Doilea Război Mondial (!?).

FrontPress.ro