Un ceremonial militar dedicat Zilei Armatei Române a avut loc, joi, la Budapesta.

Au fost depuse coroane la Monumentul Eroilor Români, ridicat în memoria ostaşilor care şi-au pierdut viaţa pe teritoriul Ungariei, în timpul celui de-al doilea război mondial.

Ceremonialul s-a desfăşurat în prezenţa ambasadorului României la Budapesta, Victor Micula, a reprezentanţilor Ministerului Apărării din ţara noastră şi din Ungaria, ai corpului diplomatic, precum şi a ataşaţilor militari acreditaţi în capitala ungară.

La eveniment a participat şi o delegaţie militară condusă de locţiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie Gemina din Cluj-Napoca, generalul de brigadă Ioan Manci.

„A devenit o obişnuinţă ca în fiecare an, de Ziua Armatei României, aici, la Budapesta, la parcela militarilor eroi români, să organizăm un ceremonial militar şi religios, împreună cu autorităţile maghiare.

„Nu putem să uităm că acum 69 de ani militari din 17 divizii române, dintr-un corp aerian şi alte mari unităţi au participat la acţiunile militare de eliberare atât a părţii de nord-vest a României, cât şi a teritoriului Ungariei” a spus generalul de brigadă Ioan Manci.

România Actualităţi