La parohia ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, sfârșitul de săptămână, 23-24 noiembrie 2013, a oferit credincioșilor evenimente deosebite. Ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, a fost pentru copiii de la Cercul de pictură și pentru tinerii participanți la Festivalul Tinerilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului un prilej de bucurie duhovnicească, prin participarea la un pelerinaj la Mănăstirile Nicula, Cășiel și Rohia. Duminică, 24 noiembrie, părintele Ciprian Taloș, protopopul de Huedin a fost invitat să slujească Sfânta Liturghie împreună cu părinții bisericii și la priceasnă a susținut un mic concert de muzică religioasă, alături de fetița dânsului, Maria și doamna preoteasă Petronela.

La finalul slujbei, tinerii participanți la Festivalul Tinerilor din Arhiepiscopia Clujului au fost răsplătiți și în biserică pentru participarea lor. Apoi tinerii s-au întâlnit la o agapă, împreună cu preoții în sala de la demisolul bisericii, după cum am aflat de la coordonatorul activităților din parohie, Marilena Asănică.

Seara, după slujba Vecerniei, au fost sărbătoriți credincioșii din parohiei, născuți în luna noiembrie.

Grigore Sâmboan, Sursa: Radio Renasterea