Tot mai mult, anarhiştii clujeni au preluat controlul demonstraţiilor anti-RMGC de la Cluj-Napoca. Ei s-au aflat duminică în fruntea protestatarilor din Piaţa Unirii, începând cu ora 17.00. Numeroşi clujeni nu mai participă la mitingurile “Salvaţi Roşia Montana”, deoarece anarhiştii încearcă să controleze şi să deturneze protestele, cu tendinţe violente.

La un moment dat, când coloana de protestatari a dorit să meargă pe platoul pietonal de pe B-dul Eroilor, anarhiştii aflaţi în frunte au deturnat-o şi au trecut peste poliţişti şi jandarmi blocând circulaţia rutieră. Aceste manifestări nu sunt aprobate de către primărie şi poliţia rutieră. Cu o zi înainte, Noua Dreaptă, deşi avea autorizaţie pentru un protest anti-RMGC, nu a fost lăsată să obtureze numai o bandă de mers de către jandarmerie şi poliţie. În schimb, anarhiştii sunt lăsaţi de poliţişti şi jandarmi să blocheze fără autorizaţie traficul rutier transformând Clujul în oraşul anarhiei.

Anarhiştii clujeni stau în fruntea protestelor fluturând steaguri negre cu roşu şi îşi acoperă faţa cu baticuri sau glugi negre şi instigă la dispariţia statului şi societăţii.

Update: Anarhiştii s-au bruscat cu jandarmii în faţa Prefecturii Cluj. Când jandarmii au încercat să ridice din mijlocul protestatarilor un tânăr violent ca să-l legitimeze, anarhiştii clujeni s-au opus, creeîndu-se o busculadă. Cu greu jandarmii au reuşit să-l extragă pe protestatar şi să-l legitimeze, după ce s-au îmbrâncit cu activiştii „Salvaţi Roşia Montana”. În faţa Prefecturii Cluj mai sunt circa 200 de protestatari.

NapocaNews