O carieră încununată de succes a unui idol al tinerilor se sfârşea brusc în urmă cu aproape 20 de ani. Ioan Luchian Mihalea, fondatorul grupului vocal “Song” şi al corului de copii “Minisong” era asasinat, în propriul apartament, de doi tineri care au vrut să-l jefuiască. La aproape două decenii de la oribila crimă care a îndoliat lumea artistică din România, Nelu Florian Gavrilă, unul dintre ucigaşi, este tot mai aproape să guste, din nou, aerul dulce al libertăţii. Nelu Florian Gavrilă l-a ucis pe celebrul muzician strangulându-l cu cablul de la telefon. Complicele lui este tot la pușcărie, dar fără șanse de a fi eliberat pentru bună purtare Ioan Luchian Mihalea avea 32 ani și era la apogeul carierei când viața i-a fost curmată cu sălbăticie

Noua ta casă Este mai aproape de tine. La Rin Grand Residence ai apartamente de la 29.000 € cu servicii All Inclusive. Detalii aici 29 noiembrie 1993. O dată pe care nu o vor uita toată viaţa, o dată la care destinul s-a schimbat pentru totdeauna în cazul asasinilor lui Mihalea, Nelu Florian Gavrilă (39 de ani) şi Ionel Păun (39 de ani). Înarmaţi cu un ciocan şi un box pe mână, cei doi, pe atunci abia trecuţi de majorat, au intrat în apartamentul lui Mihalea pentru a-l jefui. Gavrilă se ştia cu artistul de dinainte. El a mărturisit, de altfel, că, la un moment dat, a întreţinut o singură dată raporturi sexuale cu Mihalea, la el acasă. Atunci a observat că acesta avea lucruri de valoare. Nu a trecut mult timp până când i-a încolţit în minte gândul să-l jefuiască pe cel care, de-a lungul timpului, a şlefuit numeroase talente, printre care Alina Sorescu sau Dana Rogoz. Însă Gavrilă nu a avut curajul să meargă singur şi l-a luat cu el pe bunul său prieten Ionel. Când au năvălit în apartament, Mihalea a început să ţipe şi asasinii s-au năpustit să-l lovească, iar Nelu Florian, speriat, l-a strangulat pe artist cu un cablu de telefon. Atacatorii nu s-au ales decât cu un casetofon şi câteva nimicuri. Mihalea însă plecase să îi acompanieze pe îngeri… Acum participă la activităţi educativeCondamnaţi pe viaţă, asasinii au trăit tot timpul în puşcărie cu gândul că, într-o zi, se vor putea mişca fără umbra gardienilor pe urme. Şi, iată că pentru Nelu Florian Gavrilă, acest moment pare să fie tot mai aproape. De când a păşit pentru prima dată, în 19 ianuarie 1994, în spatele zidurilor groase ale unei puşcării, asasinul lui Mihalea şi-a spus că trebuie să vină şi această clipă.

De-a lungul celor aproape două decenii, ucigaşul a fost, spun sursele noastre, un model pentru ceilalţi deţinuţi şi un individ care nu a ieşit nicicum din cuvântul gardienilor. Aceste lucruri au făcut ca, la opt ani de la încarcerare, Gavrilă să poate trece din regimul de maximă siguranţă în care sunt incluşi cei cu pedepse mari, în cel închis. După alţi cinci ani, speculând oportunitatea, dar şi ieşind la treabă când alţii leneveau după gratii, a ajuns printre puşcăriaşii care beneficiau de avantajele de la “semideschis”. În tot acest timp, nu a avut nici o abatere, nici un incident care să-l oprească să spere la regimul deschis. Lucru care s-a şi întâmplat recent, când a primit acest statut.

De curând, Gavrilă a fost transferat de la “Jilava” la Penitenciarul Găeşti, acolo unde se plimbă neînsoţit prin penitenciar, participă la diverse activităţi educative şi chiar le dă sfaturi celorlalţi puşcăriaşi. În aceste condiţii, pentru bună purtare, peste doar două luni, când se vor împlini 20 de ani de când a fost aruncat de judecători în celulă, Nelu Florian Gavrilă poate face o cerere de eliberare condiţionată. Dacă-i va fi acceptată, asasinul lui Mihalea ar putea păşi liber încă de la începutul lui 2014.

Şi ucigaşul cântăreţei Mihaelei Runceanu a fost eliberat condiţionatCu doar patru ani înainte ca Mihalea să piară de mâna unor tâlhari, o altă artistă îndrăgită de români fusese ucisă. Mihaela Runceanu a fost strangulată tot cu un cablu de telefon şi, ulterior, incendiată de un tânăr care venise să-i aducă mai multe casete cu filme pentru video. Pe 2 noiembrie 1989, la doar 36 de ore de la comiterea crimei, ucigaşul Daniel Cosmin Ştefănescu a fost prins şi arestat.

După un proces care a durat trei luni, acuzatul a fost condamnat pentru omor şi a primit 25 de ani de închisoare. În 2006, după 17 ani de detenţie, Ştefănescu a redevenit liber pentru bună purtare. Avea 21 de ani când a intrat în spatele gratiilor.

Sursa: Libertatea