Guvernul bolivian a respins joi poziţia Parlamentului Europan (PE), care îndemna autorităţile să asigure procese corecte şi independente în cazurile cetăţenilor româno-ungur Elod Toaso şi croat Mario Tadici, încarceraţi în Bolivia de peste patru ani, pentru acuzaţii de terorism, relatează MTI.

Potrivit unui comunicat emis de Guvernul din La Paz, Bolivia refuză să accepte vreun amestec străin în afacerile sale interne şi condamnă „o tentativă stupidă şi nechibzuită din partea unor grupuri de extremă-dreapta din Parlamentul European de a recoloniza (Bolivia)”.

Ministrul bolivian de Externe David Choquehuanca Cespedes a declarat că dosarul în care este implicat Toaso este „foarte grav şi complicat” şi că implică tentative de organizare a unor grupări separatiste, scrie Mediafax.

PE a îndemnat, de la Strasbourg, autorităţile boliviene să efectueze o investigaţie independentă cu experţi internaţionali cu privire la morţile cetăţenilor român Arpad Magyarosi, irlandez Michael Martin Dwyer şi ungur Rozsa Flores Eduardo.

Pe 16 aprilie 2009, un comando din cadrul forţelor speciale boliviene a intervenit împotriva unei presupuse grupări teroriste la Santa Cruz. Boliviano-ungurul Rozsa-Flores, etnicul maghiar român Magyarosi şi Dwyer au fost ucişi în acest atac. Toaso a fost arestat şi încarcerat, fiind suspectat de implicare în organizarea unei rebeliuni armate şi terorism.

NapocaNews.ro a publicat mai multe materiale în legătură cu activitatea respectivilor terorişti, cu legături în partidul Jobbik şi EMI.

http://www.napocanews.ro/2010/08/partidul-jobbik-si-rosza-flores-filiera-iraniana-si-rusa.html

http://www.napocanews.ro/2009/04/teroristul-arpad-magyarosi-avea-legaturi-cu-gruparea-iredentista-emi.html/comment-page-1