În timp ce în România mareşalul Ion Antonescu rămâne un personaj “pus la zid” de istoria oficială, în Ungaria vecină, omologului acestuia, amiralul Miklos Horthy, continuă să i se ridice statui şi să i se dedice străzi, pieţe şi parcuri publice. Cel mai recent exemplu în acest sens este inaugurarea unei statui a fostului şef de stat în faţa unei biserici din Budapesta, eveniment la care au participat sute de naţionalişti. În zonă a avut loc şi o contra-demonstraţie, dar poliţia a împiedicat întâlnirea celor două tabere.

Circa 500 de manifestanţi purtând stele galbene, în semn de protest la adresa persecuţiilor la care au fost supuşi evreii în timpul lui Horthy, au scandat “Bandă de nazişti!” la adresa sutelor de admiratori ai lui Miklos Horthy adunaţi în jurul bustului, relatează France Presse. La rândul lor, admiratorii lui Horthy, separaţi de contramanifestanţi printr-un cordon al poliţiei, scandau “Vivat Horthy!”.

Ceremonia de inaugurare a bustului a fost organizată de un pastor care are legături cu cercurile naţionaliste ungare.

Marton Gyongyosi, deputat al partidului Jobbik, l-a calificat, în timpul slujbei, pe Horthy drept “salvator naţional”, scrie agenţia ungară de presă MTI.

Fostul amiral austro-ungar este acuzat că ar fi fost responsabil de moartea a mii de comunişti, evrei, ţigani şi români. Pe de altă parte, susţinătorii acestuia afirmă că Miklos Horthy nu ar fi dus o politică antisemită şi că de fapt el a reprezentat imaginea unui patriotism curat.

Regimul horthyst din Ungaria a fost instalat în 1920, la un an după ce armata română a înlăturat de la putere guvernul bolşevic al lui Bela Kun, şi a durat până în 1944, perioadă în care s-a urmărit permanent desfiinţarea efectelor Tratatului de la Trianon care a consfinţit destrămarea Ungariei Mari după Primul Război Mondial. În 1944, după ce liderul de la Budapesta începuse tratative de pace cu Aliaţii, a fost forţat de Germania să formeze un nou guvern, alcătuit din membri ai Partidului Crucea cu Săgeţi, partizanii continuării cu orice preţ a războiului alături de Axă. Hitler s-a gândit iniţial să determine invadarea Ungariei cu trupe române, slovace și croate, ca măsură de pedepsire a amiralului, dar s-a răzgândit în ultimul moment.

Horthy a petrecut restul războiului împreună cu familia sa sub strictă pază SS, rupt de lumea exterioară în castelul Hirschberg din Bavaria. În ciuda ordinului dat de capul poliţiei secrete Heinrich Himmler către sfârșitul războiului pentru executarea familiei Horthy, acesta nu a fost dus la împlinire.

După război, a fost arestat din nou de americani şi chemat ca martor în procesul de la Nuremberg, fiind ulterior eliberat. A obţinut azil politic în Portugalia naţionalistă, ţară în care a murit la vârsta de 89 de ani, în 1957.

După căderea comunismului, rămășițele pământești ale lui Horthy au fost reînhumate în orașul său natal, Kenderes. A fost reabilitat la 4 septembrie 1993 de parlamentul de la Budapesta, în timpul mandatului premierului Jozsef Antall.

Sursa: FrontPress.ro