Publicul clujean, iubitor de folclor, este aşteptat la sfârşitul acestei săptămâni la primul Festival-Concurs Naţional de muzică populară, destinat exclusiv Şcolilor de Artă din ţară.

Organizat de Consiliul Judeţean Cluj, prin Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda”, acesta se va desfăşura în perioada 15-17 noiembrie la Cluj-Napoca, la sediul instituţiei, str. Fabricii de Zahăr nr. 51, în Sala “Şantier”. Intitulat “Clujule, vatră de dor!”, concursul îşi propune să încurajeze şi să promoveze tinerii interpreţi vocali şi instrumentişti din rândul numeroşilor cursanţi, care urmează această specializare la Şcolile de Arte din România.

„Ideea a venit după ce am constatat că foarte mulţi tineri din zona Clujului se apropie de muzica populară şi se înscriu la secţia de cânt popular din cadrul şcolii noastre. Astfel ne-am gândit să îi promovăm, să le dăm şansa să se afirme în cadrul unei competiţii, alături de colegii lor din toată ţara. Totodată, ne-am gândit la experţii care îi pregătesc, să le fim recunoscători pentru dăruirea şi entuziasmul lor. Am găsit şi un nume potrivit, “Clujule, vatră de dor!”, pentru a promova astfel oraşul de pe Someş, care, sperăm noi, să devină capitală culturală europeană”, a precizat managerul Şcolii Populare de Arte “Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, domnul Vasile Corpodean.

Concursul se va desfăşura sâmbătă, 16 noiembrie 2013, de la ora 15.00, pe două secţiuni: solişti vocali şi solişti instrumentişti, pentru fiecare secţiune în parte urmând să fie acordate premiile I, II şi III, dar şi Marele Premiu. Până acum s-au înscris tineri din judeţele Gorj, Alba, Suceava, Neamţ, Sibiu, Bihor, Satu-Mare, Brăila, Botosani şi evident Cluj.

După concurs, de la ora 17:00, cei prezenţi se vor putea bucura de un recital deosebit susţinut de absolvenţii Scolii Populare de Arte din Cluj, Andreea Ciupe, Radu Lazăr şi Raul Ooltean, laureaţi ai mai multor festivaluri de profil din ţară, dar şi de un moment de vituozitate al maestrului Ştefan Popescu, directorul adjunct al Scolii Populare de Artă din Târgu Jiu, cunoscut pentru talentul cu care interpretează melodii la instrumente de suflat, care mai de care mai ciudate, unele inventate chiar de el.

Acompaniamentul orchestral al concurenţilor şi a celor invitaţi în recital va fi asigurat de către orchestra „Plaiuri Someşene” a Şcolii Populare de Arte Cluj, dirijată de expertul Alin Roman.

Pe toată durata manifestării, în holul Sălii „Şantier”, cei prezenţi la spectacol vor putea lua parte şi la o şezătoare tradiţională din localitatea clujeană Bedeciu, zona Munţilor Apuseni, ce va fi reînviată de cursantele secţiei de ţesut–cusut a Şcolii Populare de Arte “Tudor Jarda”, secţie coordonată de meşterul popular Elvira Gavriş. De asemenea, pe scenă va urca şi Ansamblul Folcloric „Popular” al instituţiei de cultură clujene.

Intrarea la spectacol este liberă!