Grupul consilierilor locali ai PDL din Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, cataloghează declarațiile președintelui PNL Cluj, Ioan Petran, potrivit căruia administrația locală nu investește suficiente fonduri pentru spitalele clujene, drept declarații deplasate și nefundamentate.

„Îi reamintim domnului Petran faptul că, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a fost întotdeauna preocupată atât de spitalul Municipal aflat în directa subordine a primăriei, cât și de toate celelalte spitale care fac parte din subordinea Consiliului Județean Cluj sau a Ministerului Sănătății și care se află pe teritoriul Municipiului Cluj-Napoca.

În acest sens, în acest an, administrația publică clujeană a alocat sume importante de bani pentru sprijinirea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj cu suma de 1.120.000 lei, a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii cu suma de 240.000 lei, a Institutului Oncologic “Prof. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca cu suma de 400.000 lei, a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase cu suma de 200.000 lei, a Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca cu suma de 150.000 lei, a Institutului Regional de Gastroentorologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” cu suma de 100.000 lei, a Institutului Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Nicolae Stăncioiu” cu suma de 180.000 lei, a Universității de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” cu suma de 200.000 lei, a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal cu 200.000 lei, a SMURD cu 18.000 lei precum și a Spitalului CFR cu suma de 150.000 lei.

Astfel, bugetul alocat către spitalele clujene din bugetul local se ridică la suma de 3.451.869,20, bani necesari pentru achiziționarea de aparatură medicală, reparații și amenajări, precum și pentru programe de promovare a sănătăţii orale prin creşterea accesibilităţii populaţiei defavorizate la servicii stomatologice și medicale” se arată într-un comunicat semnat de Grupul consilierilor locali ai PDL Cluj-Napoca.

Reamintim că Ioan Petran era denumit ”Dănuţ” în angajamentul de la Securitate din liceu publicat de către CNSAS, pe care liderul liberal nu-l recunoaşte.

NapocaNews