Din nefericire pentru români, un an şi jumătate de guvernare USL înseamnă cea mai neagră perioadă, din 1989 şi până în prezent, conform afirmaţiei fostului deputat Daniel Buda.

“În fiecare zi, Guvernul condus de Victor Ponta îşi arată incompetenţa, aplicând măsuri care au rolul de a destabiliza şi a decredibiliza economia ţării. Prin creşterea taxelor şi scăderea puterii de cumpărare, a creşterii preţului la utilităţi, a şomajului ridicat, a tăierii finanţării de la sănătate şi dezvoltare, a indexării accizelor şi a apariţiei de noi taxe din sfera hilarului, şi aici mă refer la taxa pentru stâlpi, România şi-a pierdut din stabilitatea şi credibilitatea câştigate în guvernarea Boc.

USL nu numai că şi-a încălcat toate promisiunile din campania electorală însă continuă sistematic să facă rău României prin măsuri nu numai de stânga ci de-a dreptul stângiste, neprofesioniste şi în dezacord cu normele naţionale şi cele europene. Echipa de fanfaroni din Guvernul României s-a validat aşadar ca slugi ale Fondului Monetar Internaţional, punând în aplicare politici dictate de acest organism pe care, deunăzi îl izgoneau din ţară şi îl blamau cu înverşunare. Acum însă, Victor Ponta este subjugat de propriile sale acuze şi ironii, şi este nevoit să execute rolul de premier, scris însă de alţii.

Domnule Victor Ponta, nu consideraţi faptul că pălăria de prim–ministru al României este mult prea mare pentru capacitățile dumneavoastră intelectuale și manageriale? Dacă în decembrie 1989 românii au strigat în stradă „singura soluţie, înc-o revoluţie” acum, singura soluţie a românilor este să vă ceară demisia în stradă, aşa cum au făcut-o deja reprezentanţii din sănătate şi învăţământ” a declarat preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda.

NapocaNews