Ciudat şi paradoxal, în ultima vreme la Cluj-Napoca are loc o resurecţie a mişcărilor anarho-comuniste, neo-marxiste şi anarho-ecologiste, folosindu-se de pretextul mişcărilor de stradă corecte “Salvaţi Roşia Montana”. Nu e miting al clujenilor sau  studenţilor să nu apară anarhiştii cu steaguri negre cu roşu sau tineri îmbrăcaţi în negru cu glugi scandând sloganuri anarhiste. Tot centrul istoric al oraşului a devenit un imens banner de propagandă cu graffiti pentru revoluţia anarho – comunistă şi un paravan cu lozinci sataniste şi de revoltă socială. Anarhiştii se strâng în crâşmele arhicunoscute din centrul istoric al Clujului şi pun la cale noi campanii de blocări de străzi duminica, Occupy Conti sau UBB şi acţiuni cu graffiti incendiare. Sigur ne putem întreba ce vor într-adevăr anarhiştii clujeni? Dar sunt deocamdată prea insignifianţi moral şi social ca să le oferim noi un suport de propagandă jurnalistică.

Răspunsul îl oferă excepţionala carte „Omagiu Cataloniei” scrisă de George Orwell, care a fost corespondent de război şi membru al miliţiei anarhiste POUM din anii 1936/1937 şi a participat voluntar la războiul civil din Spania. El a fost la început entuziast de înfiinţarea în Catalonia a primului stat anarhist din lume. Pentru scriitor, Barcelona era un oraş perfect comunist unde s-au desfiinţat clasele sociale şi unde soldaţii puteau să refuze ordinele ofiţerilor în numele egalităţii. TLocuitorii Barcelonei erau îmbrăcaţi la fel, adică toţi erau săraci şi ponosiţi, arborau drapele roşii şi negre şi scandau lozinci egalitariste. Când Orwell s-a întors de pe front a văzut că comuniştii din PSUC aflaţi sub controlul URSS şi la indicaţiile lui Stalin au pornit o campanie dură împotriva anarhiştilor văzuţi ca şi troţkişti, deci adversari de moarte ai Moscovei. Dintr-o dată s-a iscat un război civil în Barcelona, mai ales pe Ramblas, între trupele de asalt ale comuniştilor şi anarhiştii pentru controlul oraşului, fapt ce a dus la căderea frontului republican în faţa generalului Franco. Pe comuniştii spanioli plătiţi şi înarmaţi de Stalin nu-i interesa decât să facă interesele geo-politice ale Moscovei. Stalin se temea ca anarhiştii să facă un stat catalan anarho-comunist de sorginte troţkist şi să concureze astfel cu Moscova. Stalin le-a dat bani şi arme comuniştilor spanioli să-i lichideze pe anarho-comunişti. Până la urmă căderea Spaniei republicane s-a datorat lui Stalin care a slăbit revoluţia spaniolă şi indirect a sprijinit pe generalul naţionalist Franco. Pare paradoxal, dar acest lucru reiese din cartea lui Orwell. Moscova nu dorea o Spanie comunsită care să nu o poată controla şi să cadă în braţele lui Troţki, cel mai mare duşman al lui Stalin. Dar să vedem cum descrie Vladimir Tismăneanu conflictul dintre comunişti şi anarhişti la Barcelona, care e credibil, fiind fiu de luptător bolşevic spaniol: „Scria candva Orwell: – Vreti sa stiti ce este totalitarismul? Imaginati-va un om cu o cizma deasupra gurii. Pe veci -. Omagiu Cataloniei deconspiră miturile cominterniste despre Razboiul Civil spaniol (1936-1939), submineaza manicheismul ipocrit, vorbeste despre “razboiul civil din cadrul razboiului civil”, despre lichidarea de catre agentii lui Stalin (intre care Erno Gero, cel care avea sa fie apoi unul din liderii Ungariei stalinizate) a incercarii de a construi la Barcelona un socialism libertar. Asemeni lui Koestler, Orwell a devenit in Spania ceea ce se cheama un true unbeliever. Detestand obtuzitatea militarismului franchist, a fost la fel de critic in raport cu o stanga incapabila sa se rupa de vraja perversa a propagandei bolsevice. Orwell noteaza orbirea ziaristilor “progresisti’, disponibilitatea lor de a subscrie la viziunile conspirationiste de sorginte comunista. In aceste scenarii diabolizante, oricine nu era de partea stalinistilor, devenea automat “agent al fascismului” (obiectiv ori subiectiv, spre a utiliza jargonul dialectic). Ambele tabere cultivau, venerau, sacralizau violenta exclusivista. POUM (Partido Obrero de Unificacion Marxista) nu a fost un partid trotkist, liderul sau, Andreu Nin (ucis la Barcelona de catre NKVD-isti) il criticase pe Trotki si fusese la randul sau criticat de acesta. Dupa cum trotkismul nu era de fapt decat un leninism antistalinist si nicidecum o varietate de “social-fascism”. Nin si camarazii sai POUM–isti erau insa vinovati de refuzul de a sustine abjectiile mistificatoare staliniste. Mai mult, la Barcelona s-a incercat o resurectie a consiliilor muncitoresti, a acelor forme spontane de democratie directa suprimate de bolsevici in martie 1921, prin anihilarea revoltei de la Kronstadt. Omagiu Cataloniei este o carte de o sangeranda, perena, zguduitoare luciditate.”

În concluzie, putem fi de accord cu George Orwell, anarhiştii sau anarho-comuniştii, nu au fost decât copilăria ideii de comunism şi egalitate. În realitate, ei au fost doar o etapă, în care cel puternic îl înghite politic pe cel slab. E o utopie să se creadă că oamenii pot fi egali cu adevărat şi se poate construi o societate egalitaristă. De această utopie se folosesc marile puteri, cum a fost URSS şi dictatori precum Stalin să manipuleze masele ignorante. Până la urmă republica anarhistă de la Barcelona a căzut nu datorită naţionaliştilor lui Franco, ci “fraţilor” comunişti ai lui Stalin, care nu doreau un experiment ideatic şi utopic care punea sub semnul întrebării supremaţia comunistă a Moscovei în lume.

Tot praxisul politic e legat de putere şi interesele geopolitice ale marilor puteri. Anarhia şi anarhiştii sunt exemplificările intereselor marilor puteri, ca să creeze haos într-o societate sau stat, ca apoi să intervină şi să acapareze politic, economic, social, militar sau geostrategic naţiunea sau ţara căzută în “binefacerilor” anarhiei. La Cluj-Napoca, de fapt anarho-comunişti sădesc anarhia nu pentru realizarea unui centru şi apoi a unui stat anarhist în România sau ca oraşul să devină o Barcelonă a anilor 1930, ci pur şi simplu a arăta lumii şi UE că românii nu sunt capabili să guverneze în Ardeal, ca apoi o altă mare putere sau ţară vecină să intervină ca pacificatori şi instauratori ai ordinii. Scenariul e identic ca în Barcelona anilor 1936/1937. Deci cine are interesul să-i sprijine şi cine îi finanţează pe anarhiştii clujeni? Soroş e unul dintre finanţatori. Cine îi sprijină logistic pe anarho-comuniştii clujeni? Răspunsul este evident şi elocvent: cine are interesul ca România să nu controleze situaţia din Ardeal? Numai naivii, proştii şi tâmpiţii, dacă nu sunt mercenari plătiţi, pot crede că interesul anarhiei şi autonomiei ardelene e în interesul românilor. În primul rând, interesaţi de “autonomia anarhistă” din Ardeal sunt Ungaria şi, în al doilea rând, o mare putere care s-a jucat cu creionul şi armele pe harta Iugoslaviei.

Ionuţ Ţene