Societatea românească nu mai are cum progresa niciun milimetru. Ne întoarcem în trecut, aceasta fiind direcţia în care este orientat angrenajul istoriei actuale. Dacă în anii ’90 au fost tatonările ultracunoscute, astăzi, făţiş, se conturează o recuperare masivă a sistemului dictatorial, mai ceva decât mineriadele. Tot gunoiul securistic, propagandistic şi oportunist a făcut o teribilă masă comună substituindu-se valorilor democratice, distrugându-le, instituţionalizându-se. Incapacităţile funciare, nu puţine, s-au adunat cu parvenitismul de ultimă speţă, specific, autopropulsând o nouă clasă de activişti ai unor cauze fără legătură cu interesul societăţii.

Instituţiile României, bazate pe un cod de conduită delirant, fac legea cum, probabil, nu s-a întâmplat niciodată. Lumea normală, liberă, a ajuns pentru mediul politic românesc un subiect polemic, utopic. Tăcerea generală asupra acestei dezintegrări morale arată, pe moment, imposibilitatea unor schimbări şi a unor reforme atât de necesare. Întreaga clasă politică îşi întreţine autogenerarea puterii, recurgând la cele mai de neimaginat metode. La umbra imunităţii au apărut ierarhiile unei corupţii care cuprinde întreaga societate. Ceea ce părea imposibil acum câţiva ani a ajuns o banalitate în acest peisaj al unei ţări spoliate în toate sensurile. Integrarea europeană este deja sufocată, rezultatele corupţiei fiind plasate opiniei publice ca dramă adusă de politica Bruxelles-ului!

Instituţiile ţării au ajuns exclusiv o maşinărie de făcut bani personali. Marii reformatori, cum s-au tot autoprezentat, s-au afiliat acestui sistem, constituindu-se în liderii etapelor anihilante pentru o veşnicie. O simplă privire arată cine sunt hoţii acestei ţări. Încărcaţi de tot felul de tinichele, medalii, aceste caricaturi au confiscat spaţiul public, lucrând continuu la micşorarea lui. Cenzura este principala lor preferinţă, altfel sistemul găunos şi asasin ar fi sortit oprobriului public. Dacă această maşinaţiune de distrus oameni, vieţi, adevăruri n-ar exista, astăzi am fi fost primiţi în toate organismele europene, iar capitala ţării n-ar fi… Budapesta. Rezerva faţă de România conţine un sentiment de repulsie faţă de o societate care acceptă această maltratare în curs de generalizare, uneori aplaudată. Orice sclerozat susţinut de o trupă de tehnicieni în ale manipulării poate face cam ce vrea în România.

Scena istoriei noastre actuale este folosită pentru căderi şi măriri care nu au legătură cu realitatea. Folosirea deciziilor pentru a acoperi lucruri grave aruncă societatea într-un derizoriu insuportabil. Este imposibil pentru partenerii externi să mai poată stabili un reper pe harta interesului general. România livrează continuu numai propagandă politică, iresponsabilitate. Pachetul româno-bulgar conţine aceleaşi lucruri, Bucureştiul strâmbând din nas când se fac apropieri. Emanciparea clasei politice româneşti nu ţine de civilizaţie, sub nicio formă. Dimpotrivă, ar trebui să ridice gradul de alertă. Performanţa autohtonă este orientată spre distrugerea partenerului de drum.

Trăim într-o ţară din care au dispărut multe elemente ale supravieţuirii, cu un climat naţional pus în slujba unor delapidatori. Cultura, ştiinţa, artele au fost reduse la condiţia unor artefacte în mâna unor blamabili sforari. Sistemul mafiot a cuprins totul, fiind susţinut, reliefat de pătura “subţire“. Libertatea românilor nu va fi, curând, diferită de a celor din nordul coreean. Suntem o ţară asediată, exact ca în anii ’50. Arestarea unor torţionari muribunzi lasă loc liber de mişcare unor satrapi ideologici identici monştrilor aflaţi în faţa incriminării pasive. Regimul comunist a generat o valoare publică care să o susţină în cele mai incredibile situaţii. Această “valoare” dă astăzi tonul multor campanii, când nu se exprimă în nume propriu. Cu asemenea eternizări de personalităţi nu avem nicio şansă de acces la o lume pentru toţi, evoluată. Faptele nu mai au nicio legătură cu vorbele, dezintegrarea morală producând un dezastru social pe care ar trebui să-l recunoaştem deschis.

Beneficiarii acestei lumi ca rezultat al manipulării trebuie arătaţi comunităţii, pentru a fi coborâţi de pe soclurile unde şi-au instalat scena de execuţii. Sistemul care permite ascensiunea lor este cel construit în ultimii douăzeci de ani şi pare de neclintit. Având ca susţinere decisivă experienţa din perioada totalitară, noii torţionari ar trebui pensionaţi în regim de urgenţă!

Ioan Vieru