Aşa cum spunea zilele trecute în presă fostul premier moldovean din anii 90, Mircea Druc, România şi Moldova au ratat unirea în anul 1991. Atunci, a existat un copromis subsidiar dintre Moscova lui Mihail Gorbaciov şi România lui Ion Ilici Iliescu de a nu se face unirea dintre România şi Basarabia după modelul german: RFG care a înghiţit RDG. Azi, lucrurile din punct de vedere geopolitic sunt mult mai complicate, iar Republica Moldova s-a consolidat ca un stat independent, cu structuri politice, administrative şi economice, care nu sunt interesate să se subordoneze Bucureştiului. Niciodată un preşedinte, premier sau ministru moldovean nu va dori să fie preşedinte de consiliu judeţean într-o Românie unită, iar un ambasador al Chişinăului să devină un simplu inspector la MAE. După conducerea comunistă a lui V. Voronin, basarabenii nu mai doresc unirea cu România, decât în proporţie de 15%, conform sondajelor de opinie, dar doresc integrarea în UE circa 65%. Să fim sinceri, moldovenii vor cetăţenia română pentru a avea paşaport românesc şi a călători liber în Europa, nu unirea cu Ţara Mamă. Integrarea Moldovei în UE va întări statalitatea moldoveană şi va îndepărta, paradoxal, ziua unirii Chişinăului cu România.

De ce este un pericol pentru unitatea naţională a României existenţa Republicii Moldova? În primul rând, din punct de vedere geopolitic, în ochii inamicilor şi vecinilor noştri se revelă posibilitatea existenţei a două state româneşti independente. Mai mult, pentru politica de expansiune a Rusiei, ideea unei Moldove Mari, aşa cum a fost vehiculată în anii 20, din timpul lui Lenin, prinde tot mai mult contur în unele minţi înfierbântate de la Chişinău, care doresc să facă jocul Kremlinului. Republica Moldova poate deveni un factor de destabilizare a unităţii naţionale a României, dar şi un exemplu pentru revizioniştii şi iredentiştii maghiari. Dacă pot exista două state româneşti separate, unii aventurieri politici, cu finanţare de la Budapesta, se gândesc că poate exista şi un Ţinut Secuiesc autonom în inima România, ba, chiar mai mult, o Transilvaniei independentă şi federativă după modelul Elveţiei. Aşa cum există două state româneşti recunoscute de ONU, de ce nu ar exista trei ţări române separate, în minţile celor interesaţi să dezbine poporul român. Ca urmare, se impune o politică realistă şi incisivă a Bucureştiului de a începe negocieri cu Rusia, în vederea clarificării statutului Transnistriei, singurul impediment în cale unirii, şi înfăptuirea imediată a actului de unificare între România şi Republica Moldova. Unirea se poate face chiar cu metode radicale împotriva unei clase politice de la Chişinău, care se poartă iresponsabil numai în interesul propriu, obţinând beneficii, prin şantaj de stat, atât de la Moscova cât şi de la Bucureşti. Interesul naţional al României de reunificare cu Basarabia, un teritoriu naţional răpit vremelnic de Stalin în 1940, nu poate fi negociat cu politicienii „separatişti” şi corupţi de la Chişinău, ci impus imediat de statul român ca o recuperare a teritoriului naţional, în spiritul art. 1 din Constituţie: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Republica Moldova este doar un accident istoric care trebuie corectat prin imediata reunificare cu România.

Ionuţ Ţene