Deloc întâmplător, în ziua de 11 noiembrie 2013 conducerea U.S.L. a decis că numai în Comisia specială parlamentară pentru afacerea penală Roşia Montană să fie dat un vot de respingere a proiectului de lege al R.M.G.C. însuşit de Guvernul Ponta II. În popor, ziua de 11 noiembrie este cunoscută ca „ziua tâlharilor”. În calendarul ortodox în această zi sunt sărbătoriţi Sf.Mc.Mina, Victor şi Vichentie. Se ştie că Sf.Mc.Mina este ocrotitorul celor păgubiţi şi a avut grijă de Poporul Român în această zi.

La conferinţa de presă organizată după întâlnirea U.S.L., co-preşedinţii Crin Antonescu şi Victor Ponta au anunţat că s-a hotărât ca senatorii şi deputaţii P.S.D., P.N.L. şi P.C. să dea în Comisia specială un vot de respingere a proiectului de lege privind afacerea penală Roşia Montană, care a fost aprobat în unanimitate de Guvernul U.S.L. Premierul Victor Viorel Ponta a precizat următoarele:

1.Ca preşedinte al P.S.D. şi prim-ministru nu îi poate obliga pe senatorii şi deputaţii acestui partid să voteze împotriva proiectului de lege al R.M.G.C. deoarece ei provin din colegii electorale unde guvernele post-decembriste au închis 556 de mine, iar cetăţenii vor locuri de muncă.
2.În zilele următoare va veni un ger năprasnic asupra României, fenomen meteorologic despre care nu au aflat specialiştii în domeniu. Imediat, televiziunile care beneficiză de publicitate din partea R.M.G.C. le-au prezentat românilor imagini de arhivă din iarna trecută. Vremea de afară nu ascultă de prognoza guvernamentală şi în România este o toamnă frumoasă şi mai călduroasă decât în alţi ani.

În seara zilei de 11 noiembrie a.c., Comisia specială parlamentară a votat cu 17 voturi împotrivă şi două abţineri Raportul asupra proiectului de lege privind afacerea penală Roşia Montană. O abţinere aparţine senatorului Toni Greblă (P.S.D.), co-autor împreună cu senatorul Ion Ruşeţ (P.D.L.) a propunerii legislative de modificare şi completare a Legii nr.85/2003, Legea minelor, care va da posibilitatea titularilor de licenţe pentru exploatarea substanţelor minerale utile să-i exproprieze pe toţi proprietarii aflaţi pe acele terenuri. Propunerea legislativă a P.S.D. şi P.D.L. a fost votată în unanimitate în Senat, la 27 octombrie 2009 şi aşteaptă votul final la Camera Deputaţilor. Din momentul adoptării acestei legi aproape toţi cetăţenii din România îşi pierd dreptul de proprietate şi vor fi despăgubiţi de titularii licenţelor de exploatare a bogăţiilor naturale, toţi reprezentând firme străine !

Din Raportul Comisiei speciale parlamentare privind proiectul de lege referitor la afacerea penală Roşia Montană rezultă o parte din adevărul faptelor petrecute în perioada 1997-2013, respectiv:

-Licenţa de exploatare nr.47/1999 a fost transferată ilegal de la Minvest Deva la R.M.G.C. pe baza unui ordin al preşedintelui A.N.R.M., cu nr.310 din 9 octombrie 2000, la solicitarea ministrului Radu Berceanu, cel care a sfidat Comisia prin neprezentare la audieri.
-Ministrul Dan-Coman Şova a declarat în faţa Comisiei speciale că „cedarea licenţei cu titlu gratuit, din punct de vedere juridic şi economic, a fost o aberaţie, pentru că acea licenţă trebuia să reprezinte aport la capitalul social al Minvest Deva.”
-După ce licenţa de exploatare a fost atribuită ilegal, fără licitaţie, la R.M.G.C., au fost încheiate acte adiţionale la licenţa respectivă, care nu au fost aprobate prin Hotărâri de Guvern.
-Perimetrul de exploatare de la Roşia Montană a fost modificat ilegal, prin acte adiţionale de la 1.200 ha. la 4.000 ha.
-Reprezentanţii R.M.G.C. au utilizat ilegal documente geologice despre zăcământ transmiţând date şi informaţii cu caracter secret în afara României.
-În licenţa secretă transferată la R.M.G.C. se prevede că această firmă asigură zero locuri de muncă şi suma de 350.000 dolari U.S.A. pentru despăgubiri în cazul unui dezastru ecologic.
-Din valoarea zăcământului de metale rare, aur şi argint de la Roşia Montană de peste 10.000 miliarde euro, Statul Român va obţine cel mult 600 milioane euro sub formă de redevenţă, pe întreaga perioadă de 17 ani de exploatare, prin dinamitare cu 150 milioane kg. dinamită şi cianurare, prin utilizarea a 200 milioane kg. cianură.

Redevenţa este de numai 2% din valoarea producţiei miniere anuale de aur şi argint. Ministrul Şova a declarat că la Roşia Montană nu există metale rare valoroase în cantităţi suficiente pentru a fi exploatate comercial. Adevărul este că la Roşia Montană se găseşte cel mai mare zăcământ de wolfram din lume şi al doilea de telur, după China. La acestea se adaugă multe alte metale rare şi extrem de valoroase.

Cetăţenii români, mai ales adeversarii proiectului R.M.G.C., este bine să compare redevenţa totală de cel mult 600 milioane euro pentru jefuirea celui mai valoros zăcământ din lume, cel de la Roşia Montană, cu împrumutul de 1-2 miliarde euro în fiecare lună, pe care îl face Guvernul Ponta II de la băncile străine, mai ales prin vânzarea titlurilor de stat.
-Pentru numeroasele fapte penale despre care a luat act, Comisia nu s-a adresat, conform legii, la Parchet şi D.N.A. ci a făcut recomandări, care riscă să rămână în acest stadiu.
Parlamentul European a adoptat o Recomandare, în ziua de 5 mai 2010, pentru interzicerea cianurii în minerit. De această Recomandare nu a ţinut seama nici RMGC, nici Guvernul Ponta, nici Comisia specială parlamentară, iar senatorii şi deputaţii au o amnezie molipsitoare .

-Închiderea celor 556 de mine din România, în perioada post-decembristă, s-a făcut la sugestia instituţiilor financiare internaţionale şi nu pentru că erau nerentabile. Cum să fie nerentabilă mina de la Roşia Montană (închisă după peste 5.000 de ani de exploatare neîntreruptă) pentru exploatarea unui zăcământ în valoare de peste 10.000 miliarde euro ?
-Prin contractul cu R.M.G.C. s-a prevăzut că întreg concentratul minier se scoate din România fără ca Poporul Român şi autorităţile Statului Român să aibă acces la informaţiile privind conţinutul lui, cantităţile obţinute şi valoarea acestuia.
-S-a pus la cale modificarea geografiei în zona localităţii Roşia Montană prin dinamitarea a patru munţi şi patru sate, precum şi un genocid şi dezastru durabil pentru cel puţin 100 de ani.
-În urma celor peste 3.000 de cutremure devastatoare provocate de exploziile cu 50-60 tone de dinamită, la interval de două zile, nu va mai sta piatră pe piatră pe o rază de zeci de kilometrii în jurul actualei comune Roşia Montană.
-Vestigiile arheologice unice în lume, din perioada dacică şi romană, precum şi monumentele naturii vor fi pulverizate prin dinamitare şi în urma cutremurelor artificiale.
În ceea ce priveşte proiectul de lege al R.M.G.C. însuşit extrem de rapid de Guvernul Ponta II s-au parcurs şi sunt prevăzute următoarele etape:
1.În Parlament s-a înfiinţat o Comisiei specială pentru avizarea Proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea activităţilor miniere în România. După două luni, Comisia nu a dat niciun aviz.
2.În loc să avizeze Proiectul de lege, Comisia specială a întocmit un Raport de respingere a proiectului de lege supus examinării, bazându-se pe informaţiile obţinute cu ocazia audierilor.
3.Fără să fi avut în obiectul de activitate, Comisia specială s-a străduit să formuleze diverse recomadări pentru cine vrea să ia act de ele. Această Comisie a refuzat să solicite Parlamentului ca în toate actele normative să se precizeze că pentru exploatarea bogăţiilor naturale ale Poporului Român este obligatoriu un Acord pentru împărţirea producţiei, urmând ca Statului Român să-i revină cel puţin 80% din producţia fizică obţinută.

4.Raportul Comisiei speciale privind afacerea penală Roşia Montană are caracter de recomandare pentru Parlamentul României. Ca urmare, în Senat se va dezbate proiectul de lege primit de la R.M.G.C. pe filiera Guvernului Ponta II şi, până la sfârşitul lunii noiembrie a.c., va fi respins.

5.În luna decembrie a.c, până la Crăciun, Camera Deputaţilor va dezbate proiectul de lege privind afacerea penală Roşia Montană şi, prin vot secret, va adopta legea impusă de R.M.G.C.

În legătură cu Proiectul de lege privind afacerea penală Roşia Montană, care se bazează pe o licenţă de exploatare obţinută cu încălcarea Legii minelor, se conturează un parcurs greu de înţeles, respectiv:
a) Guvernul U.S.L. şi-a însuşit, în unanimitate, Proiectul de lege al R.M.G.C.

b) Comisia specială parlamentară, cu majoritate U.S.L. votează (cu doar două abţineri) Raportul pentru respingerea aceluiaşi proiect de lege al Guvernului Ponta II.
c) Senatul, majoritar U.S.L., va respinge (conform scenariului secret) Proiectul de lege al R.M.G.C.
d) Camera Deputaţilor, dominată de U.S.L., va adopta, prin vot secret, Legea pentru afacerea penală Roşia Montană, pornită de la o licenţă ilegală de exploatare numai pentru aur şi argint, urmând ca metalele rare în valoare de circa 9.000 miliarde euro să revină gratuit R.M.G.C., firma care a declarat că apreciază Raportul Comisiei speciale.

Uniţi, salvăm Roşia Montană, Munţii Apuseni şi România !

Dr.Gheorghe Funar
Preşedintele Partidului România Mare