Aflat la Călărași la inaugurarea filialei locale a Partidului Mișcarea Populară, consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu a precizat că partidul are trei obiective pe termen mediu și lung.

Sebastian Lăzăroiu a precizat că Partidul Mișcarea Populară și-a propus „să obțină un scor de două cifre cu unu în față la europarlamentare”, „să sprijine împreună cu celelalte partide de Dreapta un singur candidat la președinție”și „să creeze un vehicul politic puternic pentru a-l susține pe Traian Băsescu pentru funcția de prim-ministru”, potrivit Evenimentul Zilei.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la B1 TV, că PSD nu poate da şeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susţinut în turul al doilea de toată dreapta şi este de preferat „unui plagiator”, precizând în glumă, că personal îl va învăţa pe liberal ce are făcut.

Sursa: RTV.NET